REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Casa din vis – o privire spre obsedantul deceniu


     Criza de subiecte originale și teribila foame de ficțiune a cinematografului se manifestă și în apelul constant, și nu întotdeauna fericit, al cineaștilor la literatură. Regizorul loan Cărmăzan a utilizat pentru ultimeIe sale trei creații Lișca, Sania albastră și Casa din vis literatura lui Fănuș Neagu, scriitor mai degrabă cunoscut prin miza pusă pe amprenta stilistică a cuvântului decât prin respirația unei proze originale, circumscrise unui exotism danubian pentru universul rural, sau unui picaresc metafizic pentru cel citadin. Și, totuși, în Casa din vis (inspirată din proza „Ningea în Bărăgan”) există suficiente atribute din proza tensionată datorată lui Fănuș Neagu și anume, conturarea conflictelor iscate de firea voluntară a unui „întemeietor”, atmosfera colorată de rosturile tradițiilor folclorice (mai mult sau mai puțin degenerate), forța unui sentiment generat primordial de temperament și nu de afinități; precum și sugestii de ultimă oră, incriminând totalitarismul românesc.
     FilmuI lui I. Cărmăzan adună în rememorarea unui deceniu de viață opoziția latentă între generații, un transfer de autoritate spre cel ce refuză condiția de subordonare într-o violentă afirmare a emancipării, refuzul deposedării de pământ, precum și al încarcerării planificate în „confortabilele” blocuri construite pentru țărani de „luminații” noștri despoți. Aceste din urmă realități ale „obsedantului deceniu”, sumar evocate în câteva secvențe capătă forță incriminatorie, mai ales, prin prezența masivă, impunătoare a unui artist de excepție, care este Gheorghe Dinică, interpretul care împrumută personajului Chivu Căpălău un contur auster, definitoriu și expresiv, greu de uitat.
     Cineast mai mult interesat de stările afective ale personajelor, dar și de resorturile intime ale evotuției lor, capabil să surprindă starea de grație, dar și forța unei confruntări, loan Cărmăzan compensează diluția epică a scenariului printr-o accentuare, nu întotdeauna fericită, a notei de pitoresc, schițând personaje cu porniri greu controlabile, cu tare determinate.
     Existențe fără semitonuri, întâmplări luminate de obiceiuri străvechi, violențe generate de cutume depășite aparțin unui univers iremediabil revolut, nu fără ipotetice determinări moralizatoare. Nodul erotic al filmului este construit pe caracterul inacceptabil al unui contract care modifică destine, transformă caractere. Inocența reprezentată simbolic de copilul Vicăi și al lui Onică reprezintă o posibilă legătură între generații, nu însă și o sudură a lor. Intersectarea timpurilor evocate se regăsește și în relația dramei individuale cu cea colectivă generată de implicațiile începuturilor colectivizării forțate, ulterior de cele ale migrației spre oraș și ale mizeriei urbane returnate universului rural.
     O imagine în general expresivă (autor: Cristian Comeagă) lasă uneori loc unor neglijențe ce apasă asupra unității stilistice a filmului ― iluminări artificiale, ieșiri teatrale din cadru, angulații forțate. Muzica filmului, o componentă deloc neglijabilă în construcția atmosferei este inutil dramatică sau fals concentrată pe imagine.. Elementul de racord în intersectarea planurilor temporaIe nu este întotdeauna fericit ales, pertinent, convingător (excepție făcând inserturile muzicale semnate de Dorin Liviu Zaharia, căruia i-ar trebui un autentic poet pentru traducerea versurilor sale pentru a fi înțeles de publicul Festivalului internațional de la Cannes, unde se speră a fi admis filmul semnat de l. Cărmăzan.
     Dacă substanța dramatică a filmului Casa din vis nu ne poate lăsa fără amintiri, aceasta se datorează, în primul rând, unei incontestabile identificări a autorului cu evenimentele evocate. În același timp, însă, nu pare a fi întotdeauna reconfortantă încercarea de a ieși în prim−planul vieții internaționale cinematografice cu jocurile destul de comune ale unui univers deja cunoscut, sau apelând artificial la rețetele unor parabole forțate. Ceea ce ne-ar putea reprezenta filmic în lume, acum, astăzi, ține mai degrabă de forța reflecției morale, filosofice și politice încorporate unui discurs cinematografic original, ce refuză textele pre-existente, cosmetizate pentru rațiuni conjuncturale. Într-o democrație „originală”, într-o cinematografie „independentă”, încă ne lipsesc autenticele opere ce trebuie să mărturisească Golgota unui neam. Casa din vis este doar un fragment al acestei mărturii. Și, totuși, îi dorim succes și peste hotare.
 
 
(România liberă, 25 ianuarie 1992)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: calin stanculescu, casa din vis, cronica de film, ioan carmazan

Opinii: