Primul film românesc „independent” financiar de sistemul de sprijin bănesc tutelat de Centrul Naţional al Cinematografiei, dar şi „independent” de un sistem serios de sponsorizare particulară (se cunosc marile hibe ale legii din acest domeniu) a fost prezentat publicului şi evenimentul confirmă debutul fericit al unui cineast pe deplin format - regizorul Ovidiu N. Georgescu.
Eroina filmului - Mira (Gabriela Crişu) vine la Bucureşti din Republica Moldova pentru a-şi afla un rost în viaţă. Destinul (ghinionist) îi scoate în cale un mafiot între două vârste - Gelu (Marius Bodochi) -, care o instalează în spaţiul abandonat al unui bloc în construcţie şi o lasă în grija unor neajutoraţi complici de afaceri necurate. Un şef al lumii interlope (Marcel Iureş) manipulează destule sfori şi indivizi pentru a-l scoate “basma curată” pe Gelu din multiplele sale activităţi, mai puţin pe cei doi complici care au obrăznicia să pună mâna şi pe ce nu li se cuvine. Miza sechestrării Mirei se va dovedi a fi viitorul copil ce va fi văndut rentabil unor amatori de pe alte meridiane.
Filmul este o radiografie crudă a lumii interlope româneşti surprinse pe mai multe niveluri de iniţiativă (mai puţin cele instituţionalizate de un anumit partid politic). Ovidiu N. Georgescu apelează cu succes la o arhitectonică filmică convingătoare prin alternarea timpurilor progresiei epice, printr-o permanentă consecuţie a secvenţelor de interior cu cele exterioare, printr-o alegere deosebit de eficientă a locurilor de filmare, locuri ce exprimă ceva din psihologiile eroilor săi.
O altă calitate ce respiră din întregul film este ştiinţa cineastului de a lucra cu interpreţii săi, toţi propunând personaje credibile, deloc căzute în capcanele melodramatismului sau declarativismului teatral. Marius Bodochi, rând pe rând cuceritor şi venal, fermecător şi lipsit de scrupule, Gabriela Crişu, expresivă în suferinţele persoanei sechestrate fără vină, îndrăgostită fără orizont, emanând regrete şi sentimente contradictorii într-o experienţă existenţială tragică, Şerban Pavlu şi Rareş Pârlog, doi excelenţi interpreţi ai micilor mafioţi, credibili şi uneori cu o doză de umor în inutila cursă pentru o viaţă mai bună. La rândul său, Marcel Iureş creionează cu eleganţă şi distincţie portretul acelui şef de mafie care nu lasă nimic la voia întâmplării, inclusiv vendeta pentru doi găinari care fac degeaba umbră pământului. Violenţa este reţinută, limbajul este perfect adecvat personajelor, există secvenţe memorabile (printre care cântecul Mirei din bar la karaoke), imaginea este reală, elastică, fluentă, uneori poate umbrită doar de unele scăderi ale fidelităţii aparatelor de proiecţie. Film de festival, 3 păzeşte nu are deocamdată o versiune pe peliculă şi, prezent la o primă proiecţie a filmului, regizorul Andrei Blaier îşi exprima disponibilitatea de a pune "o vorbă bună" pentru această operă la Centrul Naţional al Cinematografiei pentru gonflarea lui pe peliculă. (Costurile unei astfel de operaţii sunt de circa 30.000 de dolari.)
Filmul 3 păzeşte va ieşi din cadrul statisticilor obişnuite ale CNC-ului, dar, în acelaşi timp, acest organism administrativ al cinematografiei ar trebui să-şi asume obligaţia promovării filmului la câteva festivaluri internaţionale. La urma urmelor, Ovidiu N. Georgescu şi minunata lui echipă de entuziaşti (actori, echipă tehnică, prieteni, susţinători şi adepţi ai manifestului "Concesia") au făcut o semnificativă economie bugetului cinematografiei şi opera sa mi se pare pe deplin aptă de a parcurge etapele multor festivaluri internaţionale. O poveste cinematografică coerentă şi fluentă, o expresie artistică împlinită în toate compartimentele, o interpretare cu nimic mai prejos decât a filmelor româneşti din ultimul an se constituie într-o carte de vizită semnificativă şi pentru o carieră internaţională a filmului.
