REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film

Secrete bine păzite


     De la bun început site-ul nostru și-a propus să fie o oglindă cât mai fidelă a cinematografiei românești de azi și de ieri. Drept care am considerat absolut necesară rubrica „În producție”. Nu ne-am închipuit câtă bătaie de cap ne va da.
     Rezultatele concursurilor de proiecte CNC sunt tot atâtea surse de așteptări. Ne imaginăm că toate titlurile câștigătoare vor prinde viață și vor apărea mai devreme sau mai târziu pe ecrane. Din păcate soarta unora dintre ele rămâne până la urmă un mister. Unele nu se mai fac pur și simplu pentru că nu reușesc să strângă fondurile necesare. Altele își schimbă pe parcurs titlul, regizorul și chiar producătorul, iar cei care au apucat să citească scenariul inițial constată că nici el nu mai e ce a fost. Cum se mai justifică punctajele acumulate, care au asigurat succesul în concurs, e o problemă ce stârnește dispute și nemulțumiri.
     Majoritatea, însă, ajung în producție devenind un potențial subiect pentru rubrica noastră. Peste tot în lume revistele de specialitate, tipărite sau online, consemnează filmele în pregătiere. Totul e să aflăm cine, unde și când filmează. Casele producătoare se codesc să dea informații precise; regizorii de asemenea. Atunci când refuzul nu este net („eu nu primesc pe nimeni pe platou”), încep eschivele. Orice pretext e bun: "e locul atât de strâmt…", "se stresează actorii", "filmăm doar de noapte", "filmăm într-un cartier cu probleme", "vai ce păcat, azi e ultima zi!" etc. Un reportaj de pe platoul de filmare asezonat cu câteva intervenții ale unor membri ai echipei nu poate fi decât o reclamă făcută filmului, o invitație timpurie adresată spectatorului. Nu vă spionăm, domnilor, încercăm să vă ajutăm!
     Secretoșenia continuă. Despre paticipările românești în festivaluri mai mici aflăm uneori din presa străină sau din site-urile respective. Să spunem că sunt disfuncționalități de PR. Despre participările la marile festivaluri circulă mai întâi zvonuri și presupuneri în așteptarea deciziei finale care trebuie să cadă ca o bombă. Să spunem că domnește tensiunea și incertitudinea, dar și orgoliul de a nu se afla că cineva a bătut la porțile Cannesului, Berlinului sau Veneției și ele au rămas închise.
     Iar când se ajunge la data premierei, situația scapă de sub control. De ce în Franța, Italia, Germania sau aiurea programul de difuzare se știe cu un an înainte, iar la noi programarea unui film românesc este o necunoscută și poate surveni pe neașteptate sau poate fi amânată luni de zile? Pentru că turneul prin festivaluri trebuie să se consume înaintea difuzării în țară, chiar dacă festivalurile respective nu cer premiere absolute? Asta nu i-a obișnuit pe spectatori să prețuiască premiul și nu filmul? Oare e bine?
     Dar cineaștii nu se feresc numai de noi, comentatorii fenomenului cinematografic, ci se feresc și unii de alții. Ideea că s-ar putea constitui într-un Nou Val, într-un curent, o școală îi înfioară. De altminteri am auzit spunându-se “Noi nu suntem un Val, suntem doar niște personalități artistice care ne-am nimerit să coexistăm în același timp și același loc”.
     Știam că trăim într-o lume în care domnește individualismul și egocentrismul. De ce ar face cineaștii excepție? 
 
(06.10.2016)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cristina corciovescu, editorial aarc.ro, industria cinematografica romaneasca

Opinii: