Roxanei Stroe îi place să șocheze. Își începe filmele cu situații anodine – o coadă la alimente pe vremea împușcatului în
Black Friday sau, în zilele noastre, o petrecere aniversară într-o discotecă de sat (
O 
noapte în Tokoriki). Apoi continuă acțiunea cu pași mărunți și aparent egali spre punctul culminant și spre deznodământul surpriză. Diferența dintre cele două scurtmetraje făcute de ea până acum constă în primul rând în numărul personajelor principale și mediul în care evoluează ele: un cetățean oarecare izolat pe acoperișul unui bloc de cartier, în
Black Friday, și trei tineri – doi băieți și o fată - în vârtejul petrecerii pe care tatăl fetei o dă de ziua acesteia, în
O noapte în Tokoriki.
Pe aceste premise, regizoarea-coscenaristă își articulează câte o poveste lineară în care strecoară o undă de mister nelipsit de violență, cu care încearcă să intrige spectatorul.
Ce îl determină pe banalul cetățean pașnic și ponosit să se transforme într-un criminal care, cu sânge rece și cu nebănuită precizie, vânează trecătorii? Să fie un psihopat sau are de reglat niște răfuieli mai vechi? Să fie pur și simplu un soi de Spiridon Biserică scos din minți de umilința cozilor și a înfometării?
Care este istoricul relației dintre cei trei tineri prinși în vria muzicii și dansului și care se săgetează din priviri? Trădarea plutește în aer. Atunci de ce pe chipul fetei nu se citește nici o undă de vinovăție, ci doar o pendulare între stânjeneală și curiozitate? De ce logodnicul ei asistă înțepenit și aproape indiferent la ocheadele insistente ale celuilalt băiat? Cu ce drept acesta vrea cu tot dinadinsul să se insinueze între cei doi?
Răspunsurile finale sunt definitorii pentru fiecare film rupând acest paralelism narativ. În
Black Friday se confirmă tonul de comedie neagră și absurdă. În timp ce
O noapte în Tokoriki apelează la o răsturnare de situație devenind o posibilă pledoarie pentru alteritate.
Ambele filme au stârnit interesul festivalurilor, făcând din Roxana Stroe o regizoare a cărei evoluție trebuie urmărită.
