Deși RosenEmil este o coproducție multiplă, după cum se poate vedea din generic îmi face plăcere să-l consider un film românesc. Nu atât pentru faptul că a fost filmat în cea mai mare parte în România, ci pentru că autorul, Radu Gabrea, este unul dintre cei mai importanți cineaști ai generației '70. Întoarcerea sa pe ecranele noastre, după douăzeci de ani, întarește speranțele celor care și-au păstrat încrederea în cinematograful de calitate, nemarcat de concesiile pur comerciale. Regizorul revine, după o carieră germană însoțită, în general, de succesul de critică (...) cu o peliculă „de epocă”, o evocare seducătoare a începutului de secol.
RosenEmil e o ecranizare, cartea inspiratoare fiind un bestseller al anilor '30. Aceasta poartă semnătura lui Georg Herrman, un scriitor de succes care a sfârșit tragic la Auschwitz. Romanul său reconstituie atmosfera libertină a Berlinului dinaintea primului război mondial, unul dintre orașele europene plasate în avangarda revoluției moravurilor. Este o lume pestriță și zgomotoasă care trăiește intens clipa, cu restaurante, terase și cabarete unde se petrece zi și noapte. Un vârtej al plăcerii ce-i antrenează pe cei care trăiesc în opulență, dar care îi tentează și pe cei săraci, deciși să nu se lase terorizați de grija zilei de mâine. Din această ultimă categorie fac parte și eroii principali: Emil, un vânzător ambulant de romane-foileton, fost campion de gimnastică și Lissy, o tânără prostituată bolnavă de ftizie.
Povestea lor de dragoste pare o variantă germană a „Damei cu camelii” în care florile preferate de eroină devin trandafirii. Aceștia sunt de altfel singurul cadou pe care își poate permite să i-l facă tânărul ei iubit fără adăpost. Problemele cuplului format după o exuberantă după-amiază petrecută împreună sunt generate de încercările celor doi parteneri de a depăși barierele, impuse clasei lor sociale pe calea compromisului. Ea continuă să se lase întreținută de protectori bătrâni, el se asociază unei bande de tâlhari și se lasă sedus de o demimondenă bogată. Numai moartea fetei care își neglijează tuberculoza pune capăt acestui mod de viață, prea târziu regretat.
Substanța melodramatică a poveștii este stăpânită de regizor care încearcă să-i atenueze patetismul și absența unui conflict major, prin eficiența decupajului. Sentimentele sunt analizate cu finețe, iar acele frânturi de gesturi și de priviri care țin locul miilor de cuvinte trec la momentul potrivit în prim plan. În această dificilă descriere a interiorității personajelor, Radu Gabrea a mizat pe intuiția lui Dinu Tănase, cel care semnase și superba imagine de la ultimul lui film făcut în România, Dincolo de nisipuri. Și de această dată operatorul se dovedește un portretist neîntrecut. El filmează cu afecțiune interpreții și reușește să creeze în jurul chipurilor lor un halo luminos care înfrumusețează și înnobilează. Aparatul lui Dinu Tănase nu rămâne indiferent nici la expresivitatea obiectelor din cadrul scenografic somptuos, care reînvie convingător o epocă.
O adevărată plăcere pentru ochi, RosenEmil mizează și pe atractivitatea unei distribuții internaționale. În fruntea ei se află interpreții îndrăgostiților, Werner Stoker (actorul care a murit la puțin timp după încheierea filmărilor) și Dana Vavrova, amândoi firești și grațioși. În rolul demimondenei, Dominique Sanda cucerește prin frumusețe și discreție. Deși deține o partitură mai restrânsa, a doctorului Levy, o altă celebritate, Serge Reggiani, ne convinge din nou că este o adevărată prezență pe ecran, reținut și uman. Dintre actorii români distribuiți în film nu trece neobservat Mitică Popescu.
Am recunoscut în RosenEmil plăcerea lui Radu Gabrea de a crea atmosferă, de a compune cadre picturale și de a povesti pasiuni. L-am regăsit aplecându-se asupra unor pagini de roman care îi stimulează ambiția de a le vizualiza. Îl așteptăm din nou pe ecranele noastre propunându-ne, poate, un film izvorât din universul său personal.
