REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Retrospectivă Radu Gabrea


     În perioada 1-3 iulie la Noul Cinematograf al Regizorului Român de la MŢR a avut loc o retrospectivă Radu Gabrea cuprinzând filmele realizate în Germania între anii 1981 şi 1993: Nu te teme, Jakob!, Un bărbat ca Eva, Absurditatea iubirii, Călătorie la întâmplare, Rosenemil.
     Avem în Radu Gabrea un regizor cu o cultură cinematografică remarcabilă şi o vocaţie europeană pe care filmele sale o reflectă, dar şi un teoretician al filmului. O teză de doctorat despre Werner Herzog susţinută la Universitatea Louvain a fost publicată cu titlul „Werner Herzog şi mistica renană”. Radu Gabrea este şi unul dintre regizorii noştri din exil. Cenzurat sistematic, în 1974 cineastul a decis să emigreze în Germania, unde şi-a continuat cariera de regizor. Trei dintre filmele proiectate la MŢR mi-au atras atenţia pentru o configuraţie care relevă capacitatea regizorului de a se insera într-o cultură pe care o admiră, cultura germană, păstrând în acelaşi timp relaţia cu cultura mamă. Cele trei filme Fürchte dich nicht, Jakob! (Nu te teme, Jakob!, 1982), Ein Mann Wie Eva (Un bărbat ca Eva, 1984) şi Rosenemil (1993) abordează trei teme esenţiale, care au ca numitor comun: marginalitatea. Primul reprezintă o ecranizare a povestirii naturaliste a lui I.L. Caragiale, „O făclie de Paşte” care ne aruncă într-o Europă a periferiilor bântuită de demonii xenofobiei, Un bărbat ca Eva revendică o altfel de marginalitate, cea a geniului rătăcind prin bolgiile unei sexualităţi litigioase, trăind într-o promiscuitate confuză, anxioasă, iar cel de-al treilea, frecventând nostalgic periferia belle époque de o manieră deopotrivă melodramatică şi comică, deopotrivă versată şi igenuă. Nu te teme, Jakob!, cocteil de Buñuel livrat în notă expresionistă cu un lirism aproape încântător este cea mai stranie ecranizare a unui fragment din opera dramaturgului I.L. Caragiale. Dincolo de a fi transferat dintr-un sat într-un burg întreaga poveste, Gabrea investighează mecanismul religios al generării violenţei, riturile sacrificiale care o încorporează şi deversează, intoxicarea cu ură şi tribalizarea unei comunităţi. Burgul care serveşte drept mizanscenă întregului mister al convertirii întru violenţă a lui Leiba şi degradarea unei ordini aulice la marginea imperiului imprimă atmosfera staţiilor de pe limes în care vocile autorităţii şi raţiunii se dizolvă aşa cum umanitatea se pierde devorată de ancestrale pulsiuni. Chiar dacă plasarea, localizarea întregii poveşti rămâne incertă, progromurile din Galiţia şi Rusia stăruie în mintea lui Leiba configurând de fapt un spaţiu interstiţial, liminal. Spre deosebire de nuvela lui Caragiale, Leiba trăieşte în două lumi, a cârciumii unde domnesc latenţele vindicative ale muşteriilor burzuluiţi şi un antisemitism „istoric” asociat unei evidente tribalizări şi a interiorului burghez, elegant, o grefă insolită asemeni hanului aflat departe de burg. Nebunul, personaj caracteristic expresionismului, este cel care mediază între lumi, iniţiind între el şi Leiba un dialog ermetic cu un puternic fundament religios. Radu Gabrea a desfăcut acest univers al lui Leiba plasându-l în orizontul cultural al unei întregi comunităţi ostracizate, căutând răspunsuri paşnice unei violenţe sistemice care-şi are propria istorie. În dramatizarea expresionistă personajele nu mai fixează o identitate empirică, ci identitatea unor comunităţi sau a unor atitudini exemplare, astfel încât regizorul reuşeşte să transfere întregul capital simbolic al unei gesticulaţii anxioase sau violente dinspre un personaj spre o comunitate mobilizată de reflexul mentalitar. Cu Un bărbat ca Eva ne aflăm într-o altă zonă a marginii pe care filmografia şi personalitatea lui Reiner Werner Fassbinder, căruia îi este dedicat filmul, o ilustrează din plin. Ambiguitatea sexuală ritmând chestionarea febrilă şi anxioasă a propriei identităţi devine o marcă a întregului film. Regizorul Eva (Eva Mattes) încearcă o adaptare a romanului „Dama cu camelii” al lui Dumas-fiul într-o casă abandonată. Decorul decadent populat cu simulacre şi postişe al unei case abandonate în care regizorul se autoclaustrează cu actori cu tot se acomodează cu dezinhibarea sexuală a generaţiei Hippie a anilor ’60. Viziunea regizorală a Evei recuperează inspirat propriile chagrins d’amour într-un film care posedă la rândul său atât materialul necesar melodramei, cât şi sensibilitatea decadent-maladivă cu care rezonează regizorul. Prizonier al unui complex faustic, regizorul îşi doreşte înainte de toate cunoaşterea şi puterea asupra sufletului fiecărui actor, manipulat fără scrupule, pentru a smulge acel acord fin de care are nevoie actul de creaţie, chiar dacă bemolul sublim este alimentat cu sânge. În filmul din 1993 al regizorului, Rosenemil, remarcabilă rămâne încercarea de a reconstrui astmosfera de cultură şi civilizaţie fin de siècle din decorurile selectate cu minuţia unui Luchino Visconti. Emil (Werner Stocker), un mic don Juan bulevardier, amestec de autor vagant de cărţulii cu aventuri siropoase şi circar, cu un şarm caragialesc, mustaţa îi lipseşte şi pălăria dată pe ceafă, intră în atenţia a două femei care şi-l dispută. Bertha (Dominique Sanda) şi Lissy (Dana Vavrova) aparţin aceleiaşi bresle, una este o damă de companie trăind într-un lux orbitor, cealaltă are aceeaşi lucrativă meserie, dar pe câteva trepte mai jos, cântând în localuri. Ea îl rafinează pe Rosenemil pe care o lovitură norocoasă îl proiectează în lumea „bună” din care face parte Bertha, devenind amant en titre al amazoanei care coordonează o serie de afaceri dubioase. Scenariul melodramatic este simplu, Lissy este bolnavă de ftizie, Bertha doreşte să-şi răscumpere amantul, iar Rosenemil alege, în locul cuştii aurite a contesei, tumultul pestriţ al străzii, redevenind un Charlot anonim. Povestea sufletului de aur al unui Mitică berlinez care nu se lasă cumpărat, ci se dă pe gratis mi se pare mai puţin importantă în acest film care face loc unei lumi traversate cu o mare delicateţe de regizorul atent la detalii, la recuperarea unei atmosfere, la reflexul nostalgic care se lasă citit în felul în care filmează strada, taverna sau interioarele somptuoase. Gabrea are o sensibilitate marcată pentru compoziţie şi ea reiese poate cel mai bine din acest film. Filmele din perioada de exil a lui Gabrea relevă un regizor insuficient cunoscut, captivant, sensibil, pedant uneori, cu o istorie care face concurenţă filmelor sale, istoria unui rătăcitor care nu a renunţat niciodată la prima dragoste: filmul.
 

 
(România Literară nr. 32 / 2011)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: angelo mitchievici, nu te teme, jakob, radu gabrea, rosenemil o tragica iubire, un barbat ca eva

Opinii: