REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Regizorul Dan Pița se află din nou în elita filmului mondial


     Un titlu promițând mai degrabă o șotie sau un love-story cosmopolit: Pepe și Fifi, un regizor al cărui talent remarcabil ne-a adus în urmă cu doi ani cea mai prestigioasa distincție obținută vreodată de un film românesc ― Dan Pița (Leul de Argint, la Veneția, pentru Hotel de lux), o echipă de actori foarte tineri, o poveste ce pendulează cu abilitate între ficțiune și densitatea documentară ― iată o carte de vizită ce justifică succesul de public și de presă pe care l-a avut la Festivalul Filmelor Lumii de la Montreal recenta producție a studiourilor „Solaris”. Spectacolul s-a jucat la „Imperial Cinema”, cu casa închisă.
     „Dacă lumea crede că totul e bine în România postcomunista, veți găsi aici un deschizător de ochi de la București”, își începe articolul criticul Ret Donnelly de la cotidianul „Gazette”.
     „Renunțând aici la stilul alegoric din Hotel de lux, Dan Pița semnează un dur rechizitoriu împotriva regimului social și politic din țara sa”, notează Louise Blanchard în temutul „Le journal de Montreal”.
     Exemplele ar putea continua. Într-un context în care coproducțiile de mare anvergură câștigă neîndoielnic teren, acest „low-budget film”, cu decoruri puține și viață din plin, a intrat deja în circuitul mondial. Următoarele opriri? În mod sigur, Geneva, la Festivalul Tinerelor Speranțe, unde Irina Movila (despre care același Donnelly spune că „are acea mixtură de frumusețe naturală și talent pe care oamenii o numesc «stofă de star»”) va concura pentru Premiul de Interpretare Feminină, și poate Namur (Belgia), la cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional al Filmului Francofon. Până atunci, premiera românească (23 septembrie a.c., probabil la cinematogratul Scala din București) se anunță drept un eveniment ce nu trebuie ratat.
 
 
(Cotidianul, 10/11 septembrie 1994)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: dan pita, daria ardu, pepe si fifi

Opinii: