REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Victor Rebengiuc – Prim plan


Anul, ziua, luna, locul naşterii: 1933, 10 februarie, Bucureşti. În 1952 abandonează Şcoala medie electrotehnică, pentru ca să se înscrie la Institutul de teatru, secţia actorie. După absolvire, în 1956, este repartizat la Teatrul de stat din Craiova, pe scena căruia joacă un an. În 1957 se întoarce în Bucureşti şi este angajat la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra". Din 1964 joacă şi pe scena Teatrului Mic. Primul său rol în teatru a fost Jack Worthing din piesa „Ce înseamnă să fii onest” de Oscar Wilde. A mai jucat în „Nebuna din Chaillot”, „Moartea unui comis voiajor”, „Doi pe un balansoar” şi „Un tramvai numit dorinţă”. În 1952 apare pentru prima oară pe ecrane în filmul Furtuna. Urmează Darclée, Mândrie, Poveste sentimentală, A fost prietenul meu, Pisica de mare, Omul de Iângă tine, Pădurea spânzuraţilor. La prima întrebare dificilă pentru orice actor de teatru şi film: Preferaţi teatrul filmului sau viceversa? — Victor Rebengiuc răspunde: „Teatrul, pentru că acolo mi se întâmplă să joc şi roluri bune”.
Preferinţe în materie de:
Literatură: Hemingway, Steinbeck.
Muzică: Folclorică şi jazz.
Pictură: Impresioniştii francezi şi lon Gheorghiu.
Poezie: Eminescu, Arghezi, Blaga, Bacovia, Barbu. Şi Marcel Mihalaş.
Film: Filmele bune, indiferent de gen.
Rolul preferat în teatru: Aproape toate, cu mici excepţii.
În film: Nu ştiu dacă-I voi juca vreodată.
Actorul: Jean Gabin, Batalov, Renato Salvatore.
Actriţa: Annie Girardot şi Jeanne Moreau. Lea Massari.
Regizorul: Ciulei şi Penciulescu.
Părerea dumneavoastră despre:
Vedete: Vedetele nu există. Sau există numai sub formă de prefabricate.
Public: Spre deosebire de vedete există, şi este partenerul nostru cel mai de seamă.
Talent: Talentul este... îl ai sau nu-I ai. Dar lucrul acesta nu se poate şti sigur până când tehnica nu va descoperi talentometrul sau ceva similar.
Despre dumneavoastră ca actor:
Încă nu am jucat un rol în care să nu îmi găsesc defecte. Deocamdată mă mângii cu ideea că sunt încă tânăr şi mai am dreptul să greşesc...
 
(Cinema nr. 3, martie 1966)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: eva sirbu, interviu, portret, victor rebengiuc

Opinii: