Recital în grădina cu pitici Scenariul: Mihai Opriș, Aurora Icsari/ Regia: Cristiana Nicolae/ Imaginea: Adrian Drăgușin/ Muzica: Răzvan Cernat/ Cu: Mirela Sânzeana Popa, Rodica Mandache, Victoria Șerban Cociaș, Laurențiu Lazăr, Coca Andronescu, Traian Stănescu, Luminița Bota ș.a.
„Muzica nu-i un efort, adică nu trebuie să fie un efort, să se simtă efort în interpretarea ei” pledează „tovarășa de vioară” Alexandra Ionescu în fața talentului de excepție întruchipat de gracila elevă Laura Cerna.
„Aut lira, aut nihil” clamează vesel flautistul Mitruț înaintea concursului național-muzical „Ciprian Porumbescu”.
Fragmente dintr-un flash-back cât perioada de formare a unei violoniste de înaltă clasă. Se poate renunța la acea parte a copilăriei (cea glazurată cu joc și nazbâtii) în favoarea studiului îndârjit, coordonat de o voință matură și o înduioșătoare responsabilitate? Răspunsul afirmativ înglobează și dăruirea totală pentru atingerea perfecțiunii, a armoniei. Se poate ca un story care friza melodrama să se întrupeze într-o poveste filmică proaspătă și adevărată?
Întrebări care trec în planul doi al atenției atunci când regizoarea Cristiana Nicolae împinge ideile din scenariul lui Mihai Opriș și al Aurorei Icsari mai departe, cerând imaginii să completeze inedita relație profesoară-elevă. Desigur, spectatorul presimte sub pojghița de severitate și intransigență sufletul bun ca pâinea caldă al profesoarei dar, „căpațânoasa” cu ochi mari cât toată gravitatea lumii este în stare să producă răstrurnări neașteptate de situație.
Celelalte personaje — frațiorul mai mic, un „indigo” de Gavroche pistruiat și devotat, o mamă grijulie, un tată preocupat și nu prea de problemele curente ale familiei, un coleg de generație, muzician hâtru și ambițios apar în cadru mai mult pentru a sublinia personalitatea, acțiunile acestei fetișcane model de cumințenie. Copil interiorizat, închis în eul personal ca o stridie, ar diagnostica psihologii, copil surmenat de un efort prea susținut, trec în fișă medicii, copil mistuit de flacăra unei mari pasiuni gândește profesoara ei, copil, totuși numai un copil se zbuciumă inima mamei.
Obișnuiți cu tonul vioi până la veselie al regizoarei „mare maestră în psihologii preadolescentine” (remember: De dragul tău, Anca, Al patrulea gard lângă debarcader, Rachetele albe) consemnăm de data aceasta o schimbare de tonalitate, registrul cu acorduri grave care amestecă delicat lacrima cu zâmbetul, emoția gâtuitoare cu bucuria calmă a reușitei. Dialogul regizoarei cu interpreta — o fetiță delicată care își poartă „dulcea povara” a talentului cu o forță nebănuită — transformă momentele „ca-n filme” în adevărate clipe de viață. A reușit această copilă un tur de forța, în care au intrat capacitate de concentrare, finețe în gestică, echilibrul cuvântului rostit. Iar regizoarea și operatorul au consemnat pe peliculă procesul devenirii ei psihologice.
S-a scris mult despre operatorii nostri, profesioniști de elita, talente de excepție. Cred că Adrian Drăgușin și-a înscris de mult numele în „topul” celor mai buni iar formula magică „motor” i-a declanșat și de data aceasta resortul intim al sensibilității la imagine, topită și gândita în stil propriu. Și astfel: portret de fată cântând la vioară, peisaj de vară copleșit de căldură, gros-planuri semnificative se înlănțuie firesc iar povestea „curge” de la sine.
„Fără o perfectă stăpânire a tehnicii talentulul nu este recunoscut”. sună o replică din film, replică potrivită pentru întreaga echipă care semneaza acest film în care, tandrețea și sensibilitatea anotimpului fericit al copilăriei constituie nota dominantă.