Sunt foarte multe domeniile în care femeile își fac loc cu greutate și când spun asta nu mă refer la îndeletniciri dure, care cer forță de halterofil, ci la treburi aparent delicate, pentru că vor har, nu mușchi de oțel, vor inteligență, nu schimb de noapte, deși, dacă stau să mă gândesc puțin, noaptea nu este deloc exclusă. Ea poate fi socotită materie primă pentru astfel de meserii. Meserii să le spunem? Meserie să se numească prelucrarea, forjarea, laminarea visului și a insomniei?
O astfel de meserie, pretinzând concomitent ingenuitate — ingenuitatea celui care numără norii — dar și curaj — curajul care străbate jungla — este meseria de regizor. De regizor de film în special.
Pe toate meridianele lumii regia de film este o profesiune masculină. Înainte de război excepțiile echivalau cu extravaganța. În ultimii zece ani, ele încep să se înmulțească. Caracterul general masculin nu se pune încă în discuție, dar câteva nume feminine care apar, care se afirmă, care se impun ne fac să credem că istoria cinematografiei, ca domeniu rezervat creatorului de sex masculin, este o afirmație destul de șubredă în fața viitorului.
Dar și în fața prezentului?
Prezentul nu ne dă motive de încântare, dar nici de pesimism. Bineînțeles că femeile care se azvârlă (azvârlă nu avântă este verbul) pe frontul regiei nu pot fi ferite de niciuna din dificultățile mai mult sau mai puțin inerente. De nici un surâs. De nici o ricanare. Dar producătorul român a dovedit și dovedește o atitudine antimisogină. El se comportă ca un responsabil normal, care pune în balanță, așa cum e normal, calitățile artistice iar nu prejudecățile seculare. Slavă normalului!
Acest normal a îngăduit să pronunțăm numele
Malvinei Urșianu, regizor intelectual ― militant, care s-a preocupat și se preocupă până la obsesie de condiția femeii nu din epoca malacoavelor, ci în perioada acestor prefaceri, a acestor răspunderi. Acest normal a îngăduit să pronunțăm numele
Elisabetei Bostan care își consolidează o carieră internațională în domeniul filmului de basm și feerie. Acest normal ne face să vorbim de
Florica Holban, conștiință efervescentă a unor documentare exemplare. Acest normal a făcut posibil să aflăm de
Cristiana Nicolae, autoarea acelui poetic și nuanțat debut numit
Întoarcerea lui Magellan.
În curând va apărea pe ecranele noastre încă un nume feminin. E un nume celebru,
Maria Callas, căreia autoarea îi adaugă pentru o mai fermă precizie: Dinescu. Filmul său se numește
De bună voie și nesilit de nimeni. Titlul sugestiv, peliculă de pionierat pentru că multe dintre numele de pe generic sunt la prima lor mare răspundere cinematografică. Chiar și autorul scenariului, talentatul scriitor și excelentul editor Domokos Geza, care, ce-i drept, a fost coscenarist la coproducția
Sentința, și el se află, propriu-zis, tot în poziția unui debutant.
Nu vreau să anticipez cronica filmului, deși sunt convinsă că nici publicul și nici critica nu vor rămâne insensibili în fața acestei suave povești de iubire, cu un Romeo șofer pe autocamion, cu o Julietă fiică de președinte C.A.P., cu o mare iubire și o mare ură, ură de familie ca în modelul lui Shakespeare, o ură care întunecă mințile celor bătrâni și-i aruncă în tragic pe cei tineri. Nu vreau să vorbesc nici de bucuria estetică pe care ne-a dat-o
Ana Széles pe care am reîntâlnit-o, în sfârșit! după o atât de lungă absență într-un rol la început de liceană (cât de bine i se potrivesc codițele, șosetele, ghiozdanul).
Nu vreau să vorbesc nici de cusururi și nici de unda aceea tandră de poezie pură, care trece peste peliculă dându-i un aer duios, dar nedulceag în această rubrică, aș vrea doar să semnalez că încă o sensibilitate — așa-zisă feminină — încă un tânăr — o tânără! — își face loc cu har și temeritate într-o meserie care cere rezistență de maratonist și pumni de boxer categoria grea. Unii surâd. Alții se posomorăsc. Dar eu cred că sub cerul cinematografiei noastre e loc pentru toți. Și când zic toți, mă gândesc la cei care luptă cu talentul, nu cu aranjamentul. La cei care sunt preocupați de conflicte de conștiință, nu de intrigi de coridor.
