Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Les Films de Cannes à Bucarest 2016 a avut peste 25.000 de spectatori


     Peste 25.000 de spectatori din București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași au vizionat, în premieră în România, filme din selecția Festivalului de la Cannes. Ediția a șaptea a Les Films de Cannes à Bucarest s-a întins pe durata a zece zile și a adus mai mult de 20.000 de spectatori în cele patru săli - CinemaPRO, Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României.
     Este ediția cu cei mai mulți spectatori și un număr record de proiecții sold out: pentru 20 dintre filmele din festival, s-au epuizat toate biletele puse în vânzare. Circa 40% dintre bilete au fost achiziționate online în avans de pe Eventbook.ro, înainte de începerea festivalului.
     Unul dintre cele mai populare evenimente ale festivalului a fost conferința Managing Talents, de la Cinema Elvire Popesco, la care s-au înscris peste 200 de participanți – majoritatea, actori și regizori tineri.
     Au avut parte de săli arhipline filmul din deschiderea Les Films de Cannes à Bucarest, Toni Erdmann, introdus de regizoarea Maren Ade, Personal Shopper, proiectat în prezența regizorului Olivier Assayas, câștigătorul Palme d’Or, I, Daniel Blake, Juste la fin du monde, al lui Xavier Dolan, The Handmaiden, noul film marca Park Chan-wook, The Happiest Day in the Life of Olli Mäki, prezentat de regizorul Juho Kuosmanen, Album, al lui Mehmet Can Mertoğlu, invitat special al festivalului, Beyond the Mountains and Hills, proiectat în prezența regizorului Eran Kolirin, After the Storm, Mal de pierres sau Julieta. Cu sala plină au avut loc și discuțiile cu artista iraniană Mania Akbari, invitata specială a retrospectivei dedicate lui Abbas Kiarostami, precum și cele cu echipele filmelor românești -  6,9 pe scara Richter, Bacalaureat, Sieranevada, Câini, Inimi cicatrizate, Afacerea Est sau Două lozuri.
     Pentru prima dată, filmele de Cannes au fost proiectate în aceeași perioadă la Cluj-Napoca (14-16 octombrie, Cinema Victoria), Timișoara (21-22 octombrie, Filarmonica Banatul) și Iași (28-29 octombrie, Ateneul din Iași). Week-end-urile cu premiere de la Cannes au strâns peste 5.000 de spectatori în cele trei orașe. Cineastul francez Alain Guiraudie s-a întâlnit cu publicul din Cluj la proiecțiile Rester vertical și L’Inconnu du lac, iar regizorul turc Mehmet Can Mertoğlu le-a povestit timișorenilor despre debutul Album, co-produs de România. Proiecțiile din cele trei orașe au fost introduse de criticul Irina Margareta Nistor.
     Entuziasmului publicului a generat o nouă ediție pilot și la Suceava, la Cinema Modern, între 18 și 20 noiembrie, continuând inițiativa de a aduce producțiile de la Cannes în alte orașe din țară. Programul va cuprinde opt filme, dintre care șase premiate anul acesta la Festivalul de la Cannes.
     Detalii: www.filmedefestival.ro // Les Films de Cannes a Bucarest
(02.11.2016)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cannes 2016, les films de cannes a bucarest 2016, managing talents conferinta, premiere romanesti 2016

Opinii: