Inimi cicatrizate (2015)

Max Blecher îi scria poetului Geo Bogza, în 1936:
"Tot efortul meu este de a scrie o carte bună şi cetibilă, poate că asta este însă prea vag pentru tine, de aceea îţi voi da mai multe explicaţii. [...] Este un document de valoare umană, valabil oriunde. Până şi în căutarea numelor personagiilor am avut grijă ca să fie nume bine alese cu rezonanţă generală. Înţelegi desigur ce-ţi scriu. Va fi astfel încât cetitorul nu-şi va pune problema unde se petrec aceste lucruri, fiind preocupat numai de toate întâmplările şi cazurile descrise. Este atât de îmbâcsită cu realităţi crunte şi sfâşietoare încât poate va trebui să renunţ la unele din ele.[...]  Vor fi realităţi mai grave şi mai copleşitoare, odăi de operaţi, pansamente în odăile albe, reci şi înfiorătoare ale clinicilor şi iubiri între bolnavi care au ghipsuri pe ei."
Radu Jude despre...
...film: "Cred că forţa cinematografului nu stă în poveste, nici în diversele filozofii din spatele poveştilor, ci în uriaşa lui capacitate descriptivă. Sper că acest film nu va 'spune' ceva, nu va avea un 'sens', nu va comunica 'semnificaţii', sper doar că el va arăta, că va oferi descrierea amănunţită a unei experienţe umane limită la care să ne raportăm cu duioşie, cu teamă şi cu respect."
Screen International:
„Regizorul Aferim!-ului, Radu Jude, deschide o fereastră înspre o cu totul altă perioadă din trecutul României în Inimi cicatrizate, o adaptare meticuloasă și lipsită de sentimentalism a unui roman de Max Blecher. Povestea unui tânăr ale cărui gânduri și sentimente stau în umbra morții abordează teme filozofice majore, precum semnificația și rostul existenței umane. În nuanțe precise și fără să se teamă să pară intelectualizant, Inimi cicatrizate e străbătut de curenți emoționali care l-ar putea face chiar mai accesibil decât Aferim!. Critica ar putea să ajute la plasarea lui în rândul filmelor de artă serioase și consistente și ar putea să consolideze reputația de voce distinctă a lui Jude în cinematografia contemporană a României”.
Liberation:
„Fimul Inimi cicatrizate funcționează ca o "mașinărie care reasamblează bucățile unei vieți". Mai întâi, orașul bolnavului care trebuie trimis departe, pentru a evita contagiunea. Apoi, sanatoriul și micro-societatea acestuia. În fine, patul în care Emanuel va fi țintuit într-un corset de ghips. Între aceste trei locuri devin posibile toate jocurile de reducere sau de dilatare a spațiului: sanatoriul și culorile acestuia, tărgile și paturile, cheiul și plaja, orașul și calea ferată. Dar, foarte repede, patul bolnavului devine centrul lumii și centrul filmului. Radu Jude vorbește înainte de toate despre sentimentul singurătății. Spiritul strălucit al lui Emanuel, impregnat de poezie, de cultură și de umor, nu te poate păcăli".