Dintre toate filmele românești dedicate perioadei ceaușiste,
La drum cu tata, regizat de
Anca Miruna Lăzărescu, promite să ofere perspectiva cea mai largă, dacă nu ideatic, cel puțin din punct de vedere al terenului geografic și al varietății de ideologii pe care le acoperă. Doi frați șvabi din Arad pleacă împreună cu tatăl lor spre Germania de Est într-o așa-zisă vacanță - în realitate un drum menit să-i asigura bătrânului operația pe creier de care are mare nevoie.
Fratele mai mare, Mihai Reinholtz (
Alexandru Mărgineanu), are, însă, o problemă: Emil (
Răzvan Enciu), băiatul cel mic, iubește să protesteze împotriva puterii opresive sovietice, iubește muzica rock și iubește s-o iubească pe fata cu care e împreună. Simpatizant al regimului lui Alexander Dubček din Cehoslovacia, Emil se remarcă în diferite momente ale filmului ca agent provocator (de data aceasta narativ), care împinge mai departe, deturnează, sau complică soarta trio-ului. De parcă misiunea lor nu era suficient de grea, tot drumul - am menționat oare că e vorba de un road movie? - se petrece spre sfârșitul Primăverii de la Praga, atunci când trupele sovietice invadează capitala cehă. Din cauza acestor tensiuni în zona Europei Centrale, ambasada României în RDG propune ca traseul de întoarcere în țară al cetățenilor români aflați în zonă să fie prin RFG, Iugoslavia, Bulgaria, etc.
Tuturor le sclipesc ochii. „Cum, prin RFG? Dar asta-i în Vest”, spune unul dintre personaje. Însă cel mai tare le sclipesc ochii celor doi frați, care rataseră operația stabilită anterior și care întrevăd posibilitatea de a-i asigura tatălui jucat de
Ovidiu Schumacher, intervenția. Doar că, ce să vezi, odată ce trec granița, lui Mihai i se ia de capriciile fratelui său și de încăpățânarea bătrânului și îi lasă într-o parcare să se descurce.
În mod convenabil, la doar câteva sute de metri, Mihai o regăsește pe Ulrike (Susanne Bormann), nemțoaica cu nume de ducesă și afiliații socialiste pe care o cunoscuse în scurta lor captivitate din RDG. Cum deja o văzuse pe jumătate goală (el medic, ea mințind că are dureri de sarcină), tânăra acceptă cu ușurință rugămintea lui Mihai de a-l lua cu ea la München. Acolo ajunge atât în brațele ei, cât și într-o facțiune de stânga.
Stângiștii de la München, aflăm mai târziu prin ochii lui Mihai, Emil și Reinholtz senior, sunt niște râzgâiați ai capitalismului, nemulțumiți de lucrurile pe care le au, incapabili să înțeleagă ce înseamnă comunismul pentru că nu trăiesc în el. Răzvrătirile lui Emil se canalizează dintr-o dată împotriva comunismului germanilor de vest și al privilegiilor lor.
Ca într-un yin și yang,
La drum cu tata ne arată micul bine din răul socialist, iar mai apoi, micul rău din binele capitalist. Însă niciuna din variantele explorate nu e satisfăcătoare până la capăt pentru personaje. Filmul dă seamă de momentul istoric în care a ales să se plaseze, dar complexitatea lui politică rămâne explorată la un nivel superficial. Ce e interesant, însă, în
La drum cu tata, e că de data aceasta avem ocazia să vedem Occidentul reprezentat în film printr-o lentilă românească, sau parțial românească. Cei trei Reinholtzi, plecați în această aventură prin tărâmuri de care teoretic aparțin, dar care parcă nu sunt ale lor până la capăt, trăiesc o mare înstrăinare. Prețurile pe care aceștia le plătesc pentru a merge mai departe pe drumul lor sunt relativ minore. Ele toate există într-un sistem al consecințelor reale, guvernate de regimurile politice, sociale, în care se învârt.
Minunat la film e că, dacă în genere poveștile românești plasate în epoca socialistă proiectează în extra-câmp o fantezie a vestului salvator, vestului roditor, vestului liber ș.a.m.d, în cazul de față vestul, prezent, sparge iluzia și pune personajele față în față cu o realitate amelioratoare, chiar dacă deprimantă. De pildă realizarea că nu numai românii sau comuniștii au nevoie de turnători, ci că și nemții, vesticii, au. O dramă-comedie de Est în stilul
Goodbye, Lenin, care nu articulează până la capăt multitudinea de elemente puse pe masă, dar care se chinuie cel puțin să le pună acolo. (Emil Vasilache,
cinepub.ro)
