«Mă încăpăţânasem să caut un tip de actor care să semene cu imaginea pe care şi-o făcuseră despre lakob atât de numeroşii cititori ai nuvelei lui Csaszar Istvan. Găsisem chiar câţiva interpreţi care s-ar fi potrivit ca figură, dar care nu aveau vârsta potrivită. Tot căutând aşa, am ajuns şi la studioul Bucureşti unde din aproximativ 10 actori ale căror poze şi filme mi-au fost arătate, m-am oprit asupra lui lon Bog. Dar alegerea definitivă am făcut-o numai după ce I-am cunoscut şi personal.»
Aşa relatează regizorul maghiar Pál Gábor, în revista «Jurnal ilustrat de ştiri», cum şi-a ales interpretul principal pentru ecranizarea best-seller-ului unguresc «Călătorie cu lakob». lon Bog este un actor de mult consacrat pe scenele noastre. Rolul lui lakob, din filmul lui Pál Gábor, reprezintă însă debutul său cinematografic. Dar să-i dăm cuvântul.
— Întâi, Pál Gábor a ţinut neapărat să mă cunoască personal, să mă vadă «în carne şi oase», cum s-ar zice. Apoi l-a rugat pe operatorul Kende lanos (care lucrează de ani de zile numai cu Miklos Iancso şi pe care acesta îl «împrumută» pentru prima dată) să-mi facă poze. Mi-a făcut aproximativ 100. După care mi-au mai cerut şi mie să aduc toate pozele mai recente pe care le aveam, inclusiv cele de familie. Pál Gábor le-a luat pe toate şi a plecat cu ele. A doua zi dimineaţă a apărut cu ochii umflaţi, evident nedormit, fară să explice în vreun fel de ce. Mi-a explicat în schimb operatorul: «Ştii ce a făcut? şi-a întins pozele tale prin cameră şi toată noaptea a stat şi s-a uitat la ele». Când l-am întrebat de ce atâta osteneală, Pál Gábor mi-a răspuns jenat: «Lasă. Hai, să nu mai discutăm despre asta. O să iasă un film bun». Primisem rolul. Necazul era însă că eu vorbeam foarte puţin şi foarte prost ungureşte. Le-am promis că într-o lună şi jumătate, până încep filmările, învăţ. Şi am învăţat. Ungureşte şi scenariul pe dinafară. S-a întâmplat chiar ca, în timpul unei filmări, unul dintre partenerii mei să-şi uite replica. I-am suflat-o ca să salvez cadrul. De atunci am devenit un fel de «oaie neagră» a echipei: ori de câte ori se bâlbâia vreunul din actorii unguri, li se reproşa că eu n-o fac.
Cât despre asemănarea cu personajul nuvelei, autorul ei, care este totodată şi scenaristul filmului, s-a speriat când m-a văzut. Atâta asemănare nu credea că poate exista. L-am cunoscut şi eu pe adevăratul lakob, cel care a trăit şi ulterior i-a povestit scriitorului faptele din nuvelă. Este acum un om de vârstă medie, gras şi chel, cu familie şi gospodărie şi parcă nu-şi mai aminteşte că el ar fi trăit toate aceste întâmplări. Aşa că îşi povesteşte tinereţea la persoana a treia. Ca un martor oarecare.
Călătorie cu lakob, după cum spune tot lon Bog, va fi «istorisirea unei peregrinări în lumea şi viaţa zilei de astăzi către mâine». Şi va mai fi şi «povestea unei mari prietenii, o prietenie în care înţelegerea din priviri e doar începutul, pentru că, la sfârşitul «călătoriei», cei doi prieteni ajung să nu se mai poată nici măcar privi; au pur şi simplu acelaşi puls. Nu mai au încotro. Pentru ei nu există un «mai departe». Aşa că se despart. În alt timp şi în alt spaţiu, o prietenie oarecum asemănătoare cu cea dintre Zorba şi scriitor, din filmul lui Cacoyannis».
