„Învingătorul” învingător

     La festivalul filmului neorealist de avan­gardă de la Avetino (a 22-a care s-a desfăşurat la sfârșitul anului trecut), regizorul Tudor Mărăscu a primit „Targa d'Argento” (Placheta de argint) pentru regia filmului „Învingătorul”, distincție împărțită cu două nume de prestigiu în cinematografia lumii: Juan Antonio Bardem şi Jacques Demy. Eve­nimentul merită comentat. Un interviu, așadar, cu Tudor Mărăscu. Mai întâi, ce repre­zintă Avelino?
     Avelino este o secţiune a Bienalei de la Veneţia, înfiinţată în 1960 de Pier Paolo Pa­solini şi criticii Camillo Marino şi Giacomo d'Onofrio. Este patronată de revista „Cinema Sud”.
     Care a fost componența juriului din anul acesta?
     Preşedinte Carlo Lizzani, iar printre membri numele mai cunoscute publicului nostru ar fi: Luigi Zampa, Lina Wertmüller, Giuliano Montaldo, Pasquale Squitieri, apoi criticii — Camillo Marino, Giacomo d'Onofrio şi alţii.
     Cum se întâmplă întâlnirea cu opiniile spectatorilor?
     Filmul se vede cu public, public plătitor. După vizionare, cine vrea rămâne să pună în­trebări. În sală sunt şi critici, dar cum nu-i cu­noşti, nu poţi şti cine ţi-a pus întrebarea, pentru că nimeni nu se prezintă...
     Şi critica „declarată”?
     Există un buletin al festivalului care apare zilnic — anul acesta era semnat de cronicarul Luigi Seravallo — în care apare opinia scrisă. Despre Învingătorul s-a scris că este un lucru interesant care are şansa să nu semene cu nici unul dintre filmele cunoscute despre boxeri. Probabil între timp au apărut şi alte „opinii scrise”, dar încă nu mi-au par­venit. La faţa locului exista opinia „vorbită”, discuţiile particulare, mai puţine aprecieri şi mai mult comentarii. De pildă, li se părea foarte interesantă ideea folosirii unui nepro­fesionist într-un rol principal şi voiau să ştie dacă e o practică curentă în cinematogafia noastră. Despre Tora Vasilescu s-a vorbit foarte mult. Câţiva membri din juriu regretau chiar că o actriţă de talia ei se prezintă cu un rol atât de mic. În general am fost înconju­raţi, şi Tora, şi eu, cu foarte multă atenţie.
     Prin ce credeți că a învins „Învingăto­rul”?
     Pe diplomă scrie aşa: „Pentru acurate­țe şi echilibrul conducerii regizorale a filmului şi pentru bogaţia de sentimente investite în această creaţie”. Eu cred însă că filmul a cucerit prin simplitate şi sinceritate — calitaţi apreciate într-un festival ca Avelino. Probabil că într-un alt festival n-am fi răzbit. Este foarte important în ce fel de competiţii ne în­scriem filmele. Este foarte important de ase­menea ca filmele să nu plece în lume sin­gure, sub forma de cutii. Contactul viu con­tează enorm. O delegaţie sprijină filmul prin simpla prezenţă în festival, dar şi prin prezenţa în presă, la radio, la televiziune. Este o formă de publicitate deloc de dispre­ţuit, pentru că nu are nimic comercial, în schimb deschide o cale de mai bună cunoaş­tere şi înţelegere a filmuluj, intimplător, festi­valul s-a deschis chiar cu Învingătorul, aşa că primul interviu la RAI a revenit delegaţiei noastre — Torei Vasilescu şi mie. A doua zi...
     lertați-mă, ce întrebări vi s-au pus, ce interesa?
     Cinematografia noastră în primul rând, pentru că nu au prea dese ocazii de contact cu ea. Voiau să ştie ce fel de filme facem, care sunt temele principale, ce loc ocupă problematica de actualitate, care este condiţia actorului etc. Apoi am fost solicitaţi de televi­ziunea locală pentru o transmisie în direct, de un sfert de oră, care a durat o oră şi-un sfert. A doua zi, în oraş, eram întâmpinaţi cu: „gli rumenii!”. Oamenii ne recunoşteau, re­prezentam ceva pentru ei, ne puteau localiza într-un spaţiu geografic anume: eram realiza­torii filmului românesc Învingătorul. Un film singur aproape că nu e băgat în seamă...
     Primul premiu schimbă ceva în optica unui creator față de ceea ce urmează să facă mai departe?
     În general, nu ştiu. Reacţia mea poate părea paradoxală. Nu vreau să fac un alt În­vingătorul, doar pentru că formula „a prins” un premiu. La filmul pe care îl fac acum, Sin­gur de cart, am schimbat total limbajul, mo­dalitatea de filmare. Aşa simt eu că e bine. Sper să nu mă înşel.
     Vă dorim, din toată inima.