Cu o lună înainte de Crăciun, studiourile MediaPro au lansat pe piaţă noua lor producţie de sezon, Ho Ho Ho. Regizor Jesus del Cerro, specializat în Spania în seriale TV, printre care şi Un paso adelante. Când noi am importat formatul acestuia, l-am luat la pachet şi pe Del Cerro, căruia i-a plăcut în România unde anul trecut a realizat filmul TV Contra timp. Poate n-ar merita atâtea amănunte despre activitatea acestui cineast mediocru, dacă el n-ar fi întruparea unei metehne pe care o mai au şi alţii: convingerea că pot copia fără jenă din diferite filme străine şi că astfel îşi asigură succesul comercial al acestora. Pentru Contra timp, Del Cerro a tras cu ochiul mai ales la serialul poliţist 24 care, în 2010, va înregistra peste 190 de episoade.
Pentru Ho Ho Ho modelul principal a fost Home Alone, cu deosebirea că băieţelul protagonist nu este uitat acasă de Crăciun de o mamă zăpăcită, ci pierdut într-un mall de o mamă debordată de probleme. Prin mall bântuie o bandă de hoţi de bijuterii deghizaţi în Moşi Crăciuni. Iar băieţelul nu numai că reuşeşte să le dejoace planurile, dar se şi împrieteneşte cu unul dintre borfaşi pe care reuşeşte să-l aducă pe calea cea dreaptă, adică să-l determine să se întoarcă la familia pe care o abandonase. Problema nu e atât această poveste debilă şi cusută cu aţă albă, ci felul în care e realizată. Gagurile sunt neinspirate, replicile sunt fără haz, escrocii sunt groteşti. Printre ei e şi o Moş Crăciuniţă care nu rosteşte nici o vorbă mulţumidu-se să se strâmbe şi să se holbeze. Mă întreb ce a determinat-o pe Iulia Lazăr, o talentată tânără actriţă de la teatrul din Craiova, să accepte acest rol de grand guignol?
Fără indoială că realizatorii au mizat pe prezenţa lui Şefan Bănică jr. în rolul tânărului escroc care se dovedeşte până la urmă un om de treabă. Din păcate în Ho Ho Ho, Bănică nu cântă, iar calităţile sale actoriceşti au fost dintotdeauna cu mult sub nivelul prestaţiilor sale de cântăreţ. Cu atât mai mult aici unde nu are altceva de făcut decât să se agite prin mall, să se arate la început dur cu copilul rătăcit de mama lui pentru ca apoi să devină cei mai buni prieteni. Totul e declarativ, căznit şi lipsit de umor şi de ritm.
Concluzia e că nu-i deloc uşor să copiezi. Chiar şi pentru asta îţi trebuie o brumă de minte şi de talent.