György Kovács s-a născut la Cluj, la 22 februarie 1910. După bacalaureat,părinţii hotărăsc că trebuie să devină medic, iar el hotărăşte că trebuie să devină actor. «După cinci ani în care m-am ocupat cu tot felul de lucruri, am sărit în apă şi de atunci încerc să înot.» Omul care l-a ajutat «să sară în apă» era Imre Kádár, directorul teatrului din Cluj, care a avut buna inspiraţie să adune la ora aceea toţi tinerii talentaţi din Cluj, cu sau fără studii superioare, şi să formeze un teatru, care avea să devină în scurt timp unul din cele mai bune din ţară.
Debutul scenic se produce în 1933, cu rolul croitorului din piesa «Pui de vultur» de Rostand. Peste doi ani, joacă rolul principal din aceeaşi piesă. Peste alţi doi, rolul lui Maeternich.
Prima carieră, cea clujană, mai ales în prima ei perioadă, este foarte bogată: 150 de roluri.
În 1946, György Kovács trece la teatrul proaspăt înfiinţat la Târgu-Mureş, dar multă vreme face naveta între scena clujană şi cea din Târgu-Mureş. Din 1956. naveta se complică cu încă o rută: Bucureşti studioul Buftea. Din 1948, György Kovács este şi profesor la Institutul de artă teatrală din Târgu-Mureş.
O carieră de 38 de ani, 200 de roluri în teatru şi în film.
De la Tartuffe la Romeo, de la Cyrano la Satin din «Azilul de noapte», de la Astrov din «Unchiul Vania», la Trigorin din «Pescăruşul» şi Lucifer din «Tragedia omului». Apoi ofiţerul în «Titanic Vals», Ciolac în «Arcul de triumf», rolul principal în «Moartea unui artist», rolul principal in «Act veneţian» şi multe altele, pe care György Kovács nici nu le mai numeşte pentru că, spune el, nu cantitatea contează, ci calitatea. «Poate că e un lucru banal, dar se ştie că leoaicele nasc foarte rar şi atunci câte un singur pui, dar acela e leu».
Cariera cinematografică începută în 1956 cu
Citadela sfărâmată în regia lui Marc Maurette, întreruptă 9 ani şi reluată cu
Pădurea spânzuraţilor, în regia lui Liviu Ciulei, nu este nici ea o demonstraţie de cantitate.
După
Pădurea spânzuraţilor (1965) nu au mai urmat decât:
Runda a şasea — regizor Vladimir Popescu-Doreanu (1965);
Procesul alb — regizor lulian Mihu (1965);
Serbările galante — regizor René Clair (1966);
Fantomele se grăbesc — regizor Cristu Polucsis (1966);
Dacii — regizor Sergiu Nicolaescu (1967);
Mihai Viteazul — regizor Sergiu Nicolaescu (1969);
Serata — regizor Malvina Urşianu (1970).
Deşi n-a jucat decât în 9 filme, de fiecare dată şi în fiecare din ele, prezenţa lui György Kovács pe genericul filmului e un act de inspiraţie regizorală, iar în film, o sărbătoare, indiferent de importanţa sau întinderea rolului.
