Ambiţia documentarului
Dacă în câmpul lungmetrajului de ficţiune, regia de film a fost şi continuă să fie considerată, mai mult sau mai puţin mărturisit, mai mult sau mai puţin convingător, drept o meserie cu precădere «bărbătească» (existenţa, la noi şi aiurea, a unui număr mereu crescând de realizatoare nu pare să modifice încă esenţial datele problemei), în documentar lucrurile se prezintă oarecum altfel şi aceasta nu de azi, de ieri. Aparent destul de accesibil, printre altele şi datorită dimensiuniior reduse ale peliculelor (dar cât de înşelătoare pot fi uneori aparenţele, se ştie iarăşi prea bine), genul a pus la dispoziţie continuu, cu nediscriminatorie generozitate, consistente spaţii de desfăşurare energiilor creatoare feminine. Care energii n-au pregetat să profite din plin de ocazie — cele peste trei decenii de sârguinţă cinematografică ale studioului «Alexandru Sahia» ne oferă nenumărate dovezi în acest sens afirmându-se cu remarcabilă vigoare în zone şi domenii dificile ale nonficţiunii.
O atare tranşantă atitudine, atitudine civică şi estetică totodată, se relevă cu limpezime şi în două proaspete şi deloc comode scurtmetraje:
Aritmetică realistă la Scăeni de
Ada Pistiner şi
Pe Valea Frumoasei de
Felicia Cernăianu. Reprezentante de frunte ale acelei consolidate «generaţii '70», despre care putem spune în deplină cunoştinţă de cauză acum că a adus în documentarul românesc nu atât un suflu al înnoirilor spectaculoase cât un spor de siguranţă a meşteşugului, o temeinică preluare şi adâncire a unora din experienţele anterioare, ambele autoare ne-au convins, în aproape tot ceea ce au întreprins până în prezent, de seriozitatea demersurilor lor stilistice şi, mai cu seamă, de o constanţă ieşită din comun a opţiunilor tematice.
Pentru Ada Pistiner, «tema», dezvoltată cu subtilităţi de expresivitate audiovizuală în filme, precum
O echipă de tineri,
Un cămin cultural,
Vacanţă,
Filmaţi la noi, o constituie tineretul cu gândurile şi preocupările sale de zi cu zi, cu succesele sau doar cu năzuinţele sale de zi cu zi. Pentru Felicia Cernăianu, eroii preferaţi sunt oamenii şantierelor şi ogoarelor ţării pe care îi cunoaşte îndeaproape şi îi înfăţişează în documentarele ce-i poartă semnătura:
Aceşti oameni,
În fiecare zi,
Primarul din Valea Mare,
Nobleţea unei meserii. Desprinse nemijlocit din miezul fierbinte al vieţii înseşi, recentele
Aritmetică realistă la Scăeni şi
Pe Valea Frumoasei nu fac nici ele excepţie de la regulă, înscriindu-se cu fermitate în parametrii filmografici enunţaţi.
Considerând, parcă mai mult decât oricând, că — aşa cum mărturisea în urmă cu câţiva ani într-un interviu — «frumos e numai adevărul», Ada Pistiner ni-i arată pe tinerii locutori ai Scâenilor într-un foarte «realist» reportaj despre muncă, învăţătură şi cerinţele actuale ale traiului cotidian, despre «gradul de cultură din agricultură ce nu acceptă să dea cu sapa» şi importanţa siluetei pentru un viitor manechin, despre sensibila diferenţă dintre «a dori» şi «a putea» şi irezistibila tentaţie a confortului la bloc. Stimulate de un «regizor — întrebare», vorbele ţâşnesc vii şi percutante, în permanent contrapunct cu un plan vizual deliberat neutru (imaginea Ştefan Gladin), dialogul spontan al deplasând oportun accentele de pe «ceea ce se vede» pe «ceea ce se spune».
Asincronismul, ca procedeu cinematografic de bază, apare şi în filmul Feliciei Cernăianu. Cu diferenţa că operatorii William Goldgraber şi Corneliu Dorin Gelep nu au putut trece indiferenţi pe lângă splendorile peisagistice ale unei regiuni ce-şi merită într-adevăr numele şi le-au consemnat ca atare pe peliculă.
Pe Valea Frumoasei nu se află însă numai admirabile privelişti montane, ci şi constructorii barajului, cu bucuriile şi necazurile lor. Cu mândria de a înălţa un impozant edificiu la cota 1300, adică la mai bine de 70 kilometri de primul centru, în locuri unde «iarna ţine şase luni, iar vara e într-o joi», dar şi cu inerentele dificultăţi legate de ritmicitatea aprovizionării (aprovizionarea cu ciment sau cu bunuri de consum are aceeaşi însemnătate).
Şi cu ochiul la pândă al aparatului, gata să le surprindă avid orice gest, orice mişcare, alături.
