Întâmplător sau nu, între numele şi prenumele "celui mai iubit" dintre eroii lui Marin Preda şi cele ale personajului principal din recentul Faţă în faţă, diferenţa este de o singură vocală. Dincolo de orice fatalmente posibile asocieri, importantă rămâne propensiunea realizatorului, debutant în lungmetrajul de ficţiune, spre problematica de mare gravitate, cu multiple rezonanţe în realitatea imediată. În Faţă în faţă, Marius Barna abordează fără inhibiţii tema delicată a implicaţiilor dosarelor de securitate în viaţa de zi cu zi a oamenilor, încercând să construiască un film "de cameră", sobru şi explicit, epurat de orice prisoselnice efecte şi artificii audiovizuale.
Din păcate, de la aceste favorabile premise şi până la rezultatul final, drumul este lung şi presărat cu derapaje. Prea sigur de veridicitatea afirmaţiilor sale, tânărul cineast neglijează adeseori modalităţile specifice de exprimare cinematografică. Între ce? (am de spus) şi cum? (voi spune), două interogaţii obligatoriu complementare, prima o covârşeşte evident pe a doua. Atât în planul scenaristic (cu replici nu îndeajuns şlefuite, cu monologuri împovărătoare, cu răsturnări de situaţii precipitate, insuficient motivate psihologic), cât şi în cel al spectacolului filmic propriu-zis, încărcat de teatralitate, există astfel destule carenţe estetice. Legea unităţilor, total inadecvată subiectului, devine pe parcurs o adevarată carceră din care protagoniştii încearcă parcă mereu să se desprindă. "Evadarea" în exterior le reuşeşte la un moment dat; urmată de o grabnică întoarcere în spaţiul închis, doar o clipă părăsit, fuga celor doi se dovedeşte însă zadarnică şi lipsită de sens.
Absenţa unei autentice voinţe de stil nu poate fi suplinită decât parţial de prezenţa, neîndoielnic bine venită (deşi nu tocmai conformă realităţii româneşti din domeniu), a acelui "personaj" ubicuu, întruchipat de micul ecran, factor deopotrivă declanşator şi susţinător al unei drame conjugale încheiate neverosimil cu happy end. Ceea ce, de altfel, nu face decât să-l înfăţişeze încă o dată pe Marius Barna ca pe un realizator cu vocaţie preponderent TV. În favoarea căreia, paradoxal, pledează chiar şi acest şovăielnic Faţă în faţă, primul său film destinat marelui ecran.
