Ziua, luna, anul, Iocul naşterii: 8 februarie 1932, Mărăşeşti.
Copilăria: Şcoala primară şi liceul le face la Focşani. Cariera de actor o începe însă cu mult înainte, încă de la grădiniţă.
Prima apariţie în public are loc în biserica din Mărăşeşti, unde e pus să spună „Tatăl nostru”. „Toate bătrânele plângeau — spune el — iar eu am fost convins că nu plâng de ale lor, ci pentru felul în care am spus „poezia”. Mai târziu, a jucat, ca toţi copiii, „teatru la domiciliu”, interpretând tot felul de oameni, dar şi obiecte. „Odată am fost un dulap — spune — dar n-am jucat bine, pentru că la premieră, de emoţie n-am putut să scârţii.”
La Focşani, ca elev, continuă să joace. Trece repede la „roluri de compoziţie”.
La 12 ani face parte dintr-o trupă teatrală de amatori, al cărei animator şi regizor era judecătorul Gheorghe Ghenuchi care, de altfel, îl şi sfătuieşte să se facă actor.
Adolescenţa: joacă, pe scena teatrului „Pastia” din Focşani,
Kostea Galuşkin din „O zi de odihnă” de Kataev şi
Fiul, din „Fiul meu” de Sandor Gergelly, rol pe care-I juca şi George Vraca, pe aceeaşi scenă, în turneu la Focşani. După un spectacol de la matineu în care jucase Emanoil Petruţ,
George Vraca îl chemă la el şi îl sfătui, ca şi judecătorul Ghenuchi, să se facă actor.
În 1948 este trimis, pe cheltuiala oraşului, la laşi, la Facultatea de teatru. După un an, este transferat la Bucureşti, în anul II al Institutului de artă cinematografică, pe care-I absolvă în 1953.
Debutul: încă din Institut, pe ecran şi pe scenă aproape în acelaşi timp. Pe ecran, în 1951, în filmul lui
Jean Georgescu,
În sat la noi; pe scena Studioului actorului de film „Constantin Nottara”, în 1952, în piesa „Nepoţii gornistului”, cele trei roluri:
Oprea, Pintea şi
Cristea, roluri pentru care primeşte Premiul de Stat.
Maturitatea: după absolvirea Institutului, între 1953−1957, joacă pe scena Nottara-ului, dar şi pe aceea a Teatrului Naţional — unde este şi angajat, începând din 1957. O carieră teatrală de 18 ani, aproximativ 100 de roluri — cele mai multe principale — dintre care:
Peer, în „Cei din Dangaard”, de Andersen Nexö;
Arbore, în „Apus de soare”, de Barbu Delavrancea;
Ofiţerul alb, în „Tragedia optimistă”, de Vîşnevski;
Nehludov, în „Învierea”, de Tolstoi ;
Torvald, în „Nora”, de lbsen;
Diatlov, în „A treia, Patetica”, de Pagodin;
Simon Hahava, în „Cercul de cretă caucazian”, de Brecht;
Răzvan, în „Răzvan şi Vidra”, de B.P. Haşdeu;
Slim, în „Oameni şi şoareci”, de Steinbeck;
Paul, în „Al patrulea anotimp”, de Horia Lovinescu;
Arbure, în „Săptămâna patimilor”, de Paul Anghel.
Cariera cinematografică: deşi începută cu doi ani înaintea celei teatrale, cariera cinematografică a lui Emanoil Petruţ este mai puţin bogată. După,
În sat la noi au mai urmat doar:
Brigada lui lonuţ — în regia lui Jean Mihail;
Porto-Franco — în regia lui Paul Călinescu;
Secretul cifrului, Tudor şi
Sărutul — în regia lui Lucian Bratu;
Merii sălbatici — în regia lui Alecu Croitoru;
Amintiri din copilărie şi
Tinereţe fără bătrâneţe — în regia Elisabetei Bostan;
Bătălia pentru Roma — în regia lui Robert Siodmak;
Răpirea fecioarelor şi
Răzbunarea haiducilor — în regia lui Dinu Cocea;
Fraţii — în regia lui Gică Gheorghe şi Mircea Moldovan.
— 13 filme în 20 de ani, e mult sau puţin, Emanoil Petruţ?
— Întotdeauna e loc de mai mult... Şi de mai bine...