​De trei ori Ion

     Tradiţiile filmului românesc
     Ion Talianu. Ca om: un om excepţional. Se dăruia vieţii cu toată bu­curia de a trăi, sfătos între prieteni şi plin de umor. Cu toată înfătişa­rea lui de bancher îngâmfat (gen «Go­guleanu» din Răsună valea), Talianu era de o modestie surprinzătoare.
     Blând şi bun la suflet, nu l-am auzit o singură dată vorbindu-şi, de rău colegii.
     Ca artist: talentat, conştiincios şi disciplinat, venea întotdeauna cu rolul pregătit până în cele mai mici amănun­te. Pentru el, orice amănunt era sem­nificativ. Ca toţi marii actori, avea o prezenţă scenică remarcabilă.
     lon lancovescu. Jules Berry-ul României. Un talent debordant, cu mari posibilităţi interpretative: atras mai mult de comedie. Avea o prezen­ţă scenică formidabilă. În mod inexpli­cabil, a acceptat să joace în filme roluri episodice, mărunte, care nu erau pe măsura marelui său talent.
     Cult, inteligent, cu o vervă sclipitoa­re, făcea deliciul prietenilor cu care se întâlnea la cafenea. Putea să vor­bească ore întregi, în cascade de glume şi calambururi, fără să se repete niciodată.
     lancovescu spunea, bineînţeles în glumă, că el e mai bun orator decât marele nostru politician Nicolae Titu­lescu, deoarece Titulescu îşi prepară şase ore discursul care durează o oră, în timp ce el, lancovescu, vor­beşte şase ore în şir fără să se pre­pare de loc.
     lubea glumele într-atât, încât dacă îi venea în minte o glumă, nu putea rezista tentaţiei de a o spune, chiar cu riscul ca cel vizat să se supere pe el. Pe mine, voia să mă necăjească spunând că cinematografia e o artă moartă, o «artă în conserve». Ce păcat că de la acest mare, foarte mare ac­tor, nu a rămas în «conservele» ci­nematografiei decât o extrem de palidă şi neconcludentă mărturie.
     lon lancovescu, acest gigant, nu a fost aproape deloc distribuit în filme, fapt care constituie o mare pierdere pentru cinematografia noastră.
     lon Manu. Actor de mare clasă. A interpretat în teatru şi cinemato­grafie roluri de mică întindere. Avea pasiunea să interpreteze roluri episo­dice, din care scotea adevărate perle. Dacă voia, lon Manu putea, cu un rol de două cuvinte, să ţină publicul încordat timp de un sfert de oră, atră­gând privirile asupra lui ca un magnet. Ca şi lon lancovescu, un tip volubil şi plin de vervă.
     Minte ageră, improviza pe moment epigrame pline de haz la adresa cole­gilor. În centrul «tirului» său, era Lucia Sturdza Bulandra, pe care n-o ierta niciodata.
     În cinematografie a fost, în mod inexplicabil, foarte puţin distribuit.
     Cinematografia, pasiunea mea de o viaţă, mi-a pricinuit multe necazuri, greutăţi şi neplăceri, dar mi-a adus şi multe satisfacţii şi bucurii, mi-a dă­ruit mulţi prieteni buni. Aceştia au fost aparatul de filmat şi echipa de fil­mare, toţi colaboratorii care au lucrat alături de mine şi ne-am străduit, îm­preună, să ridicăm nivelul cinemato­grafiei noastre.