Numele lui Radu Gabrea, important cineast român care trăiește de două decenii în Germania, sună foarte cunoscut celor care au azi peste patruzeci de ani. Să reamintim, pentru cei mai tineri, parcursul său artistic în România. După ce a absolvit în 1968 Academia de Teatru și Film (numită pe atunci I.A.T.C.) la clasa Mircea Drăgan, a debutat spectaculos în lung-metrajul de ficțiune cu Prea mic pentru un război atât de mare, film foarte elogios comentat de critică și care a făcut o excelentă impresie la festivalurile de la Locarno, Mannheim, Cannes. Un serial de televiziune (Urmărirea) și o peliculă de montaj despre București (Amintiri bucureștene) au consolidat prestigiul cineastului. După premiera celui de-al doilea lung-metraj de ficțiune Dincolo de nisipuri, unul dintre evenimentele cinematografice ale anului 1974, regizorul pleacă la Cannes, împreună cu filmul prezentat în Quinzaine des réalisateurs, și nu se mai întoarce. Îl rog deci, la începutul convorbirii noastre, să evoce acest moment de ruptură.
Radu Gabrea: Dincolo de nisipuri fusese oprit de Ceaușescu însuși în 1973, în împrejurări care merită povestite. Cu puțin timp înaintea premierei programate, Ceaușescu a făcut o vizită în Germania. Revenit din călătorie, într-o sâmbăta, a doua zi, duminică, și-a petrecut mult timp în fața televizorului pentru a vedea reportajul despre evenimentul german. Eu rugasem un prieten care lucra la televiziune să-mi dea pe post un vorspan al peliculei mele ce urma să apară în curând. Văzându-l, Ceaușescu a fost șocat, a cerut Dincolo de nispuri la vizionare și l-a interzis spunând că-și bate joc de revoluție. Cum filmul meu fusese deja vândut difuzării, Dumitru Popescu a încercat să mă convingă să fac modificări. Până la urmă s-a impus un comentariu care falsifica sensurile inițiale. Tot Dumitru Popescu a fost cel care a hotărât ca, totuși, premiera să aibă loc (în 1974), dar în timpul unei alte vizite a lui Ceaușescu în străinătate.
Critica a fost în cea mai mare parte elogioasă, primul comentariu demolator comandat ziarului „Scânteia” apărând destul de târziu, când curentul de opinie, favorabil mie, se formase. Dar mi-am dat seama că aș fi avut de suferit după acest fiIm și m-am hotărât să nu mă mai întorc în țară după Cannes.
Dana Duma: Dacă despre filmele dumneavoastră din România se știu destul de multe lucruri, marele public deține totuși puține informații despre cariera cineastului Radu Gabrea în străinătate.
R.G.: M-am stabilit în Germania, am făcut inginerie, am lucrat în Arabia Saudita și am câștigat ceva bani. Cu ei am fondat prima Casă de producție. Primul meu film german a fost un scurt-metraj după „Acte sans parole” de Beckett, turnat pe munții de cărbune de la Oberhausen, cu Nicky Wolcz în rolul principal. Dar primul lung-metraj făcut în Germania este Nu-ți fie teamă, Jacob (1981), o adaptare foarte liberă după „O făclie de Paște” a lui Caragiale. Cu Dan Nuțu în rolul principal, pelicula a făcut un succes de critică în America. Tot în Statele Unite a făcut carieră un alt film al meu, Un bărbat ca Eva (1985) programat și azi la unele cinematografe de artă din Manhattan. Inspirat de viața cineastului german Reiner Werner Fassbinder, acesta are ca interpretă principală pe Eva Mattes (care a primit pentru rol un premiu Felix). Destul de controversată în Germania, pelicula a făcut mare succes în Anglia și în Statele Unite. Temutul critic Vincent Canby de la „New York Times” a scris de patru ori despre Un bărbat ca Eva.
Am mai lucrat în străinătate filmul de televiziune Neobiect al iubirii și am mai regizat coproducții internaționale ca Secretul peșterii de gheață (făcut pentru compania americană „Canon”) și Călătorie surpriză (coprodus cu Franța).
D.D.: După câte știu, tot o coproducție este și filmul Rosen Emil care va marca revenirea dumneavoastră, după 20 de ani, pe ecranul românesc și care va avea premiera în aprilie. Vorbiți-ne puțin despre el.
R.G.: Este, într-adevăr, vorba de o co-producție multiplă (cu Franța, Germania, Elveția și România ― prin Profilm) care s-a bucurat și de sprijinul financiar al asociației „Eurimages”. Filmul este ecranizarea romanului omonim de Georg Herrman, un scriitor care și-a sfârșit zilele la Auschwitz. E o poveste melodramatică pe care am făcut-o pentru că mă interesează emoția ca și Berlinul începutului de secol, care s-a prăbușit după primul război. E Berlinul în care a trăit Caragiale, de care sunt fascinat. Vreau să fac un film despre uitimii ani de viață petrecuți aici de scriitorul român. Revenind la Rosen Emil, filmul are în distribuție pe Dana Vavrova și Werner Stocker în rolurile principale; actori de notorietate internațională ca Dominique Sanda, Serge Reggiani, Bernard Pierre Donadieu și actori români ca Mircea Albulescu și Mitică Popescu.
Vă dorim succes!
