Cum secțiunea dedicată filmului de ficțiune polarizează întotdeauna interesul Festivalului de la Costinești, ea a concentrat anul acesta și principalele nemulțumiri. Cu numai cinci pelicule în competiție, aceasta a bulversat și palmaresul, lipsindu-l de premii importante (Marele Premiu și Premiile pentru scenariu, interpretarea masculină și feminină, scenografie etc.). Dacă n-ar fi încă proaspete ecourile succeselor la festivalurile internaționale înregistrate de
Hotel de lux, Balanța și
Patul conjugal s-ar putea glosa îndelung pe tema slabei recolte cinematografice a ultimului an. Prezentate în afară de concurs la Costinești '93,
E pericoloso sporgersi de
Nicolae Caranfil și
Vulpe vânator de
Stere Gulea au contrazis parțial această impresie.
Revenind la titlurile înscrise în competiție, așa puține câte sunt, ele oferă totuși un mic eșantion de cinema românesc postrevoluționar. Reprezentative pentru tendința unor anume cineaști de a recuceri publicul,
Doi haiduci și o crâșmăriță de
George Cornea și
Liceenii în alertă de Mircea Plângău își urmăresc scopul pe căi diferite. În cel dintâi aventurile haiducești mizează mai puțin pe dinamismul scenelor de cascadorie și mai mult pe atracția unei povești de dragoste care alunecă, din păcate, într-o melodramă de gust îndoielnic. Preluând din mers seria
Liceenilor, tânarul Mircea Plângău debutează cu acest episod căruia îi imprimă o linie parodică. Dovedind aptitudini umoristice și simțul ritmului, regizorul are de luptat cu inconsistența unui scenariu pe care încearcă să-l salveze printr-o soluție cu priză la spectatori: trimiterile ironice la faimosul serial
Twin Peaks. Asemănarea frapantă a actorului Cosmin Șofron cu interpretul agentului Cooper, Kyle MacLachlan, este exploatată destul de abil și cu efecte comice care înviorează o povestioară, altfel anostă. E totuși insuficient pentru o comedie care ar fi trebuit să-și păstreze verva cel puțin o oră.
Deși numai patru dintre recentele noastre producții au fost înscrise în concurs, filmul de autor nu a lipsit, el fiind reprezentat de creația debutantului Valeriu Drăgușanu ―
Timpul liber. La o conferință de presă regizorul își prezenta pelicula ca fiind „povestea unui personaj gogolian care se naște din mantaua lui Pirandello și trăiește în România lui Ceaușescu”, formulare semnificativă, cred, pentru doza de livresc asumată de cineast. Scris înainte de 1989,
Timpul liber păstrează însușiri ale cinematografului nostru din perioada pre-decembristă, cu elanuri metaforizante și cu o înclinație apăsată spre Iimbajul aIuziv. Trecerile din planul strict realist, al mizeriilor epocii de aur descrise cu lux de amănunte, în cel subiectiv, al nălucirilor personajului strivit de constrângerile lumii în care trăiește, nu sunt întotdeauna plasate sub semnul logicii artistice. Imagini onirice rafinat compuse și o anume sinceritate a tristeții emanată de întreaga poveste vorbesc însa despre vocația cinematografică a debutantului Valeriu Drăgușanu. Ceea ce i-a reușit mai puțin, „pirandellismul" său declarat, ar trebui să-I facă să reflecteze, la viitoarele proiecte, asupra clarității convențiilor propuse publicului.
Cu același pericol al confuziei s-a confruntat și autorul filmului
Ce bine era în Elada, Vasile Brescaru, care anul trecut pleca de la Costinești cu un premiu pentru
Turnul de lemn. Narațiunea simbolică despre dezrădăcinarea și pierderea identității prezentată acum nu reușește să convingă din pricina eclectismului și a nesiguranței tonului.
Că vremea cinematografului abuzând de metafore s-a încheiat a încercat să ne convingă și
Privește înainte cu mânie (regia
Nicolae Mărgineanu), un film care vorbește fără menajamente despre dezamăgirile societății noastre postrevoluționare. De un realism crud, discursul cinematografic dezvoltă o poveste scrisă cu mână sigură (de
Petre Sălcudeanu) despre dezagregarea unei familii de muncitori ai cărei membri încearcă, fiecare pe cont propriu, să scape din ghearele sărăciei. Tatăl șomer se străduiește să se descurce din expediente, fiica se prostituează, mezinul o ia pe calea delincvenței, iar băiatul adolescent ajunge la închisoare după ce se răzbună pe cel care îi exploatează sora. Acumularea de nenorociri nu capătă însă turnură melodramatică, confuzia morală a acestor vremuri fiind incriminată convingător drept cauză.
Privește înainte cu mânie propune o formulă de cinema care evită estetismul și exprimarea esopică. Cu toate accentele sale naturaliste, aceasta reprezintă o direcție posibilă pentru prezent. Scriitura filmică ce evită calofilia caracterizează și
Vulpe vânător de Stere Gulea, prezentat în afară de concurs. Deși evocă perioada premergătoare evenimentelor de la Timișoara și teroarea la care erau supuși cei cu elanuri contestatare, perspectiva relatării aparține prezentului, cinematografic vorbind. Regizorul se dovedește atent cu soliditatea povestirii și cu biografia personajelor, reușind să le impună printre cele puține memorabile din peIiculele ultimilor trei ani.
Înscris tot în afara competiției
E pericoloso sporgersi de Nicolae Caranfil s-a dovedit filmul de debut mult așteptat, la fel de bine primit și de critică, și de spectatori. Cu toate că venea însoțită de comentariile entuziaste ale presei franceze și nu numai, după prezentarea sa de la Cannes, această opera prima de admirabilă prospețime nu este, cum ne-am fi temut, o peliculă făcută anume pentru a satisface gustul unui festival internațional, dar nu și pe cel al spectatorilor. N-am găsit nici o urmă de sofisticărie în această poveste inundată de umor și de tandrețe, a cărei singură extravaganță formală este relatarea acelorași evenimente din trei perspective diferite. Trimiterea clară la structura narativă a clasicului
Rashomon nu e făcută cu prețiozitate, ci cu o complicitate care face plăcere cinefililor înrăiți. Desigur, vom reveni asupra filmului în momentul premierei, nu fără a spune că, în contextul slabei reprezentări la capitolul ficțiune, ni s-a părut la Costinești o prezență salvatoare.
