REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Ciocoii, ca lăcustele


     Ţara Românească a fost o regiune mirifică. Codrii străvechi, de Aramă, cu animale de tot felul, izvoare  limpezi şi ape curate, cu peşti care astăzi, mulţi, nu mai există, câmpii roditoare pline de  dropii, mândria boierului Murguleţ, mari ca nişte oi, de se minunau călătorii stăini, şi oameni viteji, frumoşi, drepţi, cam sălbatici, dar  primitori. Dăinuire care, după  multe veacuri, a rămas totuşi în amintirea şi mândria locuitorilor, chiar şi după prăduirea ţării de hoardele barbare, de lacomii fanarioţi şi, nu în ultimul rând, chiar de nedreptăţile românilor împotriva alor lor.
Cum de s-a ajuns la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de al XX-lea la conflicte crude şi la distrugerea tihnitei vieţii a oamenilor cinstiţi, fie ei boieri sau ţărani?
Dacă există definiţii ale aristocraţilor/ boierilor /nobililor, iată şi o definiţie a CIOCOIULUI din DEX (nu există echivalent în limbi străine): 1)”Persoană bogată, provenită din rândul arendaşilor sau vătafilor, boier parvenit 2) “Persoană slugarnică, cu intenţii de parvenire”.
Să mai remarcăm că, în timp ce mai toată lumea ar vrea să ajungă în rândul nobililor, mai nimeni nu vrea să facă parte, explicit, din tagma arendaşilor-coicoi. În plus, în literatura noastră există o întâietate a zugrăvirii acestor ipochimeni, fie ei vechi sau noi, iar  romanul lui Nicolae Filimon are meritul că surprinde mecanismele perverse ale îmbogăţirii frauduloase şi portretul nemilos al profitorului, dar îi şi administrează pedeapsa corespunzătoare: Dinu Păturică este judecat şi trimis  la ocnă.
Nu e oare un regres că Tănase Scatiu nu poate fi judecat şi este pedepsit “doar” de furia oarbă a ţăranilor?
     Problema latifundarilor care stăpânesc, dar nu “guvernează” (nu administrează), a interpuşilor şi a exploaţilor, veche de mii de ani, de pe vremea fraţilor Gracchi, a fost cea care a făcut să explodeze revolte, să ridice  nesfârşite probleme de drept şi de economie politică privind atât clasele sociale, cât şi modul de administrare a  moşiilor, profitul fiind deasupra oricărei discuţii: grânele, pâinea “cea de toate zilele”. Şi nu a fost prea rezolvată, în mod echitabil, nici azi.
     Ciclul de romane dedicat Comăneştenilor de către Duiliu Zamfiescu s-a bucurat de o mare popularitate, nu  numai pentru că reuşea să surprindă schimbările dramatice şi uneori neînţelese sau greu înţelese ale epocii de modernizare a României, ci şi pentru că reda ceva din farmecul, dulceaţa atmosferei acelei epoci de tihnă patriarhală, fiind totodată credincios şi numelor tradiţionale, Tincuţa (ca Olguţa lui Ionel Teodoreanu), câştigând un loc sigur în inimile cititorilor.
Intriga din Tănase Scatiu este mai mult decât cunoscută:  boierul  Dinu Murguleţ (Vasile Niţulescu, în unul dintre puţinele sale roluri principale) este manipulat şi escrocat de fostul său vătaf şi vechil, Tănase Sotirescu/Scatiu (Victor Rebengiuc),  un  tip primitiv, crud, mojic şi pus pe căpătuială în dauna primului. Planurile lui  se realizează punct cu punct, inclusiv căsătoria cu delicata şi educata Tincuţa (Cristina Nuţu, a cărei voce este dublată de Mariana Mihuţ), fiica lui Dinu Murguleţ, pe care o terorizează până la moartea ei timpurie. Intrat astfel în familia boierului, Scatiu reuşeşte să se afirme şi în viaţa politică, devenind deputat. Nimic însă din realizările sale nu îi modifică pornirile  violente, dominatoare şi hrăpăreţe, iar viaţa imposibilă a ţăranilor de pe moşia lui îi împing pe aceştia, într-un moment dur de confruntare, să-l linşeze.
Nu sunt uitate nici celelate personaje din roman: Saşa (Cătălina Pintilie, dublată de Valeria Seciu), Matei (Andrei Csiky, dublat de George Oancea),  Mihai (Dan Nuţu), Porfira (Eliza Petrăchescu), Aglaia (Rodica Tapalagă),  Miss Sharp (Ada d’Albon, dublată de Catinca Ralea), Nichitache (Dorel Vişan) şi ceilalţi.
Scenariul lui Mihnea Gheorghiu respectă liniile esenţiale ale primelor două romane: ”Viaţa la ţară” şi “Tănase Scatiu” şi nu a fost  nevoie de îngroşarea tuşelor critice, nici  pentru  boierii rafinaţi dar devitalizaţi, inadaptabili, şi nici la adresa ciocoilor, veniţi în forţă spre a stăpâni şi exploata la sânge. Critica la adresa unor stări de fapt nedrepte există în roman, doar că nu este militantă şi, din fericire, nici în film nu e. Ba chiar, în film, boierii sunt proiectaţi mai mult sub neputinţa lor de supravieţuire, decât sub  duritatea faţă de ceilalţi, de care dă dovadă în roman chiar “Maman” Saşa.
     Nu pot să nu remarc lipsa momentelor contrapunctice din roman: Matei chemat în ajutorul ţăranilor petiţionari, schingiuiţi de către Scatiu şi jandarmi, după care, în aceeaşi zi, Matei solicitat de  Saşa  să-i admire frumoasele nimicuri aduse de la Paris. Poate e un efect al saturaţiei mediilor artistice faţă de “lupta de clasă”, obligatorie pentru susţinerea  ideologiei de partid.
De altfel, intenţiile cineaştilor sunt clare: lupa este pusă pe Tănase Scatiu, acest mega-virus, inflitrat în lumea tradiţională şi relativ paşnică a vieţii campestre, străjuită de cei doi piloni ai ei, boierii şi ţăranii, pe care reuşeşte să o distrugă.
     Pentru regia la acest film, Dan Piţa a fost recompensat cu Premiul ACIN, în 1976, pe care l-a meritat pe deplin. Arbitru neutru al lumii pe care o însufleţeşte, regizorul răspunde urâtului moral şi spiritual al Scatiului cu o frumuseţe plastică deosebită, ceea ce i-a adus şi operatorului Nicolae Mărgineanu Premiul ACIN pentru imagine. Tot în 1976, premiile ACIN i-au mai revenit Lidiei Luludis pentru costume  (de n-ar fi să menţionăm decât rochia Saşei din plimbarea cu Matei) şi Rodicăi Tapalagă pentru rolul Aglaia, frumoasă şi libertină.
Ce reuşeşte filmul să redea, mai bine chiar decât romanele, este nu numai drama dispariţiei clasei boierimii româneşti de viţă veche, ci mai ales drama dispariţiei frumuseţii ontologice, fiinţiale şi intrinseci a  universului evocat. Urmărind splendida secvenţă a idilei pe lac a Scatiului cu Aglaia, iriziată de lumini, nu poţi să nu te întrebi dacă meritau să fie înconjuraţi de atâta frumuseţe. Ei bine, da, frumuseţea este obiectivă şi  există, provoacă pe oricine până la distrugerea ei totală.
Remarcăm un rafinament deosebit şi în alcătuirea distribuţiei, care îi reuneşte pe cei mai îndrăgiţi actori ai momentului, inclusiv pe  Dorin Liviu Zaharia, ale cărui cântece sălbatice dau o notă specială de dramatism şi de ancestralitate specific românească/haiducească, mai ales la finalul filmului.
     Aici Victor Rebengiuc reuşeşte o altă performanţă actoricească, alături de rolurile Apostol Bologa din Pădurea spânzuraţilor (r.Liviu Ciulei, 1964) şi Ilie Moromete din Moromeţii (r. Stere Gulea,1986): un actor mereu perfect în rolul încredinţat. Probabil că nici Duiliu Zamfirescu nu şi-ar fi putut imagina pe altcineva mai bun, ceea ce este valabil şi pentru restul distribuţiei.
Actualitatea filmului este atât de copleşitoare, încât devine chiar jenantă. De unde vin aceste nesfârşite hoarde de ciocoi? Lăcustele, ştim, au o zonă de incubare, după care se năpustesc şi devorează totul în calea lor. Dar ciocoii? Nu cumva există în fiecare din noi astfel de apucături, care nu aşteaptă decât momentul potrivit spre a se manifesta? Iată câteva întrebări inspirate de acest film şi la care nu poate răspunde decât conştiinţa morală.

Cuvinte cheie: cronica de film, dan pita, filme romanesti, mihnea gheorghiu, tanase scatiu, victor rebengiuc

Opinii: