Zilele trecute, revista americană
Variety a anunțat că Mobra Film, compania de producție a lui
Cristian Mungiu, și compania poloneză Kijora Films vor colabora la două co-producții, o continuare a
Amintiri din Epoca de Aur scrisă de Mungiu și

regizată de
Ioana Uricaru (care a regizat și unul din segmentele omnibusului din 2009), și
The Incident al lui Tomasz Wolski, al cărui DoP va fi
Tudor Vladimir Panduru.
Mungiu și Uricaru au spus revistei că: „Poate cel mai important rol al comediei este să ne ajute să confruntăm emoțiile negative și evenimentele teribile, să găsim o cale de a vorbi despre ele astfel încât să devină mai puțin înspăimântătoare. Cele mai eficiente comedii au loc în situații tragice. Poveștile din scenariu se întâmplă într-un moment foarte întunecat al istoriei și vorbesc despre probleme sinistre într-un fel comic și absurd – acel fel pe care românii și alți est-europeni l-au perfecționat de-a lungul anilor ca mod de supraviețuire." Cineaștii au mai spus că vor reconstitui „atmosfera unică, inconfundabilă a anilor '80, pe care unii spectatori o vor recunoaște cu nostalgie, în timp ce alții, mai tineri, cu mare curiozitate.”
Despre colaborarea cu Tomasz Wolski, Mungiu a declar că „Apreciem creativitatea, singularitatea și coerența genului sau stilului ales de cineva. Realismul Noului Cinema Românesc e ceva ce împărtășim [cu Wolski]. Contează de asemenea că Tudor, un colaborator apropiat pe care îl apreciem, va fi cel care filmează".
Continuarea
Amintiri din Epoca de Aur se va numi
Amintiri din Epoca de Aur: Pactul de la Varșovia.
Detalii:
Variety