REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Convorbire cu Andrei Ujică


Ai făcut trei filme, o trilogie despre sfârşitul comunismului istoric. În primul film, Videograme dintr-o revoluţie, realizat în colaborare cu Harun Farocki (1992). Este vorba despre Revoluţia română, un montaj foarte la rece, foarte distanţat, al materialelor video şi de televiziune din decembrie 1989. Cel de-al doilea - Out of the Present (1995) - spune povestea cosmonautului Sergei Krikalev, cel care a petrecut 10 luni la bordul rachetei MIR, timp în care, pe pământ, s-a dizolvat Uniunea Sovietică. Şi aici avem deci o perspectivă foarte îndepărtată, am putea spune o perspectivă olimpiană. Cel de-al treilea film pe această temă - Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu (2010) - are ca temă chiar personalitatea dictatorului ideologic. Să vorbim deci despre acest al treilea film, cel actual. Cum procedezi? Ce anume ar trebui să ne imaginăm: “Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”?
 
La aceste trei filme, prima parte a lucrului, şi anume o etapă foarte lungă, este aceea a cercetării. Pentru Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu am avut ca punct de plecare, de departe, cea mai vastă arhivă cu care m-am întâlnit până acum: există peste 1000 de ore de imagini cu Ceauşescu. Desigur, a existat o fază de lucru preliminară. Doi cercetători au vizionat aceste 1000 de ore, care se găsesc cu precădere la Arhiva Naţională de Filme şi la Televiziunea Română, şi au întocmit o preselecţie, după anumite criterii stabilite de mine, punând în ordine cronologică materiale care se referă la momentele importante ale biografiei lui Ceauşescu ca şef de stat. Eu nu tratez decât cei 25 de ani în care el s-a aflat la putere, de la instalarea sa, în 1965, până la prăbuşirea din 1989. Filmul se încheie pe 20 decembrie 1989, revoluţia am prezentat-o deja în Videograme. Materialul preselecţionat avea o durată de 250 de ore. Pe acesta l-am vizionat, cu migală, oră cu oră, ca un funcţionar care se duce zilnic la serviciu.
 
Şi ce ai văzut? Ce personaj se conturează din aceste 250 de ore?
 
Când priveşti zilnic, câte 8 ore, o anumită persoană, la un moment dat se întâmplă ceva. Chiar dacă cele mai multe imagini de-ale lui Ceauşescu sunt imagini de protocol, ritualizate. Nu am avut la dispoziţie o arhivă privată, care de altfel nici nu există, ci arhiva vieţii unui şef de stat, iar toate arhivele şefilor de stat sunt arhive de protocol. Ceea ce există însă, sunt aşa-zisele resturi, pe începuturi sau finaluri de bobine, şi acestea prezervă momente de firesc. Nu e cine ştie ce mare secret: fiecare om este - înainte de-a şti că este filmat şi după ce crede că nu mai este filmat - el însuşi, orice ar însemna lucrul acesta. Am adunat în primul rand aceste momente şi, în mod uimitor, există foarte multe. Aşa începi să cunoşti pe cineva. După un timp, capeţi acces, începi să-i înţelegi microgestica, mimica, inflexiunile vocii... Pot să spun că s-a petrecut o transformare: imaginea lui s-a umanizat. Toată tinereţea mea, Ceauşescu a fost ca un ecran pe care mi-am proiectat ura împotriva oricărei forme de totalitarism. Am trăit sub el de la vârsta de 14 până la 29 de ani - atunci am plecat din România. Dar în tot acest timp el nu a fost altceva pentru mine decât obiectul abstract al unei uri opace. Mi-am propus, atunci când am început lucrul la film, să îl fac să devină concret. M-am întrebat atunci: ce fel de om a fost cel din spatele acestui personaj, care a marcat atât de puternic biografiile celor din generaţia mea, şi nu numai? A fost o co-existenţă forţată, a noastră cu el. Ne-a înnebunit prin omniprezenţa lui. Încercam să îl evităm, atât cât puteam, şi, desigur, în felul acesta ne şi scapă mereu ceva. Am trăit împreună cu el zi de zi, dar niciodată nu am reuşit să-l cunoaştem.
 
Şi de unde vine ideea de face Autobiografia acestui om atât de neprietenos? Doar era limpede ce presupune: a sta să te uiţi 1000 de ore la Ceauşescu, că va avea drept urmare un nou timp petrecut împreună, în mod obligatoriu.
 
Lucrurile s-au legat. În decembrie 2005, m-am dus la Bucureşti, pentru că Televiziunea Română difuza, pentru prima oară, Videograme - cu o întârziere de 13 ani. Cu această ocazie am întâlnit-o pe Velvet Moraru, care fusese asistenta noastră, a mea şi a lui Harun, în 1992, în faza de cercetare la Videograme, şi care devenise între timp producătoare. A fost propunerea ei. Ea m-a întrebat dacă nu ar fi timpul să fac un film despre Ceauşescu. Mi-a spus că îşi închipuie o biografie a lui care să ţintească încă din abordare o obiectivitate de tipul celei din Videograme. Am răspuns că da, cu plăcere, dar numai dacă o să-mi vină o idee care să permită o perspectivă cinematografică de abordare a subiectului, altfel nu. Obiectivitatea este un criteriu ştiinţific, nu unul estetic, iar filmele mele au, în primul rand, o miză estetică. Aşa că m-am întors în Germania şi, trei luni mai târziu, prietenul meu Peter Sloterdijk mi-a făcut cadou o carte. Ştia că mă preocupase în ultimii ani figura lui Fidel Castro. Când am despachetat cartea, am citit pe copertă: “Autobiografia lui Fidel Castro. Roman de Norberto Fuentes”. Titlul lui Fuentes este, desigur, o parafrază. Gertrude Stein a scris, în anii 30, “Autobiografia lui Alice B. Toklas”, pentru a-şi redacta memoriile din această perspectivă secundă. Dar eu am citit respectivul titlu ca pe un îndemn, ca pe o somaţie, chiar, de a chestiona natura dictatorului ideologic, semnul istoric sub care a stat secolul 20. Şi aşa am început să lucrez la Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu...
(www.autobiografia.ro)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: andrei ujica, autobiografia lui nicolae ceausescu, interviu, velvet moraru

Opinii: