REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Ce fericire să filmezi la mare!


Zodia Fecioarei se realizează în întregime la Vama Veche, cel mai de sud punct al litoralului. Un sat cu case puţine şi mici, acoperite de nalbă, cu garduri de piatră gălbuie lucrată de apa mării, un sat cu lumină crudă, care albeşte tot: casele, gardurile, pământul. Pământul ars al Dobrogei de care vorbea Manole Marcus, nu stă decât să fie descoperit. Aici, la Vama Veche, lon Oroveanu a ridicat o casă — casa eroilor principali — aici a găsit o curte cu oile ei, cu măgarul şi cu gardul ei de piatră, într-o armonie de bejuri şi griuri parcă făcută de mâna omului (mâna omului a intervenit doar la pereţii pe care Oroveanu a pus să fie vopsiţi într-un alb-gri).
Manole Marcus
— Acum, când în sfârşit aţi aşezat prima cărămidă, când respiraţi în atmosfera filmului zi şi noapte, nu vi se pare că totul e altcum decât pe vremea decupării scenariului, că fiecare cadru îl redescoperiţi ca şi când nu l-aţi fi ştiut dinainte?
— Sunt permanent tentat, de la un timp încoace, să răspund monosilabic la orice întrebare legată de filmul meu. Sunt atât de plin de el încât, paradoxal, îmi vine foarte greu să-l disec în vorbe. Am sentimentul că nu voi reuşi în nişte fraze chiar bine ticluite, să exprim ceva măcar din gândurile, neliniştile, încordările, relaxările pe care le reprezintă în viaţa mea intervalul de la prima discuţie avută cu scriitorul Mihnea Gheorghiu şi până acum. Să încerc totuşi să răspund întrebării dumneavoastră... Zodia Fecioarei este, după cum ştiti, o tragedie modernă cu ecouri antice, care se petrece într-un sat de pescari ars de soare, într-o lume mai puţin cunoscută, fascinant de complexă, dură şi aspră, duioasă şi caldă, capabilă să-şi consume simţămintele până la nebunie, dar şi plină de raţiune şi de bun simţ. Există în această ambianţă o beţie a soarelui şi a mării, o grafică a orelor, o irizare de lumină care transfigurează şi stilizează totul.
— De aici importanţa culorii în film?
— De aici o analiză atentă a posibilităţilor pe care le are culoarea în exprimarea sentimentelor, în exprimarea cursivităţii dramaturgice. Subiectul meu este construit pe canonul tragediei antice, în care regula celor trei unităţi este respectată cu stricteţe. Aceeaşi rigoare o va avea şi exprimarea plastică. Monocromismul dramei va fi spart de policromia spectacolului (amintim cititorilor noştri că acţiunea filmului se petrece paralel cu un carnaval prilejuit de strângerea recoltei), a pregătirilor şi serbării propriu-zise. Va fi o ritmare audio-vizuală care va tensiona desfăşurarea ceva mai lentă, mai analitică a fabulei. Filmul care a şi început să se contureze — pe ecan lat şi în culori —va încerca să se smulgă din «tradiţia» filmelor colorate, pastelate, cromolitografiate.
Caut o culoare care să creeze în spectator acea stare psihică necesară unei bune receptivităţi a filmului. Caut o culoare care să exprime o stare afectivă numai prin prezenţa ei. Caut o culoare care, filtrată de lumină, să exprime cât mai apropiat, una câte una, cele 24 de ore în care se consumă acţiunea filmului meu.
— În interviul pe care l-aţi dat înainte de începerea turnărilor, spuneaţi că aveţi mari greutăţi în alegerea distribuţiei şi explicaţi acest lucru, dând o caracterizare a personajelor, complexe şi foarte deosebite între ele. La ce actori v-aţi oprit până la urmă?
— Spuneam atunci că este vorba în film de două familii ai căror copii se iubesc şi vor să se căsătorească. Părinţii acestor tineri, respectiv mama băiatului şi tatăl fetei, s-au iubit însă şi ei cândva... Cea care dezlănţuie conflictul este Sabina, mama fetei, interpretată de Gilda Marinescu, actriţă de teatru cu recunoscute calităţi care se află la primul film. În celelalte roluri vor apărea loana Bulcă (Midia), Cristea Avram (Lut), Mircea Başta (Tekir) şi tinerii Ana Széles (Dita) şi Sorin Postelnicu (Dionis). Nu mai reiau caracterizarea personajelor pe care am făcut-o cu alt prilej.
— Sper să putem relua convorbirea noastră la o fază mai înaintată de lucru, când noi vom fi văzut câte ceva din materialul filmat, iar dumneavoastră vefi şti exact cum s-au concretizat toate gândurile, neliniştile, încordările, realizările... de care pomeneaţi Ia început.
— Atunci cred că nu voi mai scoate niciun cuvânt.
 
Ion Oroveanu
Scenografia Zodiei Fecioarei îi aparţine lui lon Oroveanu, apreciatul colaborator al lui Gopo din Harap Alb şi cunoscutul scenograf de teatru.
— Cum se împacă stilul dumneavoastră modern de a concepe scenografia, cu decorul în care se petrece acţiunea filmului, decor ce reprezintă o localitate veche de mii de ani?
— N-am făcut decât să conving echipa să aleagă drept loc al desfăşurării acţiunii, Vama Veche, ca ultimă rămăşiţă de pitoresc, la care nu am avut de făcut nimic altceva decât să adaug o Istrie posibilă de filmat din mai multe puncte de vedere: să se plaseze — din spirit de economie — foarte aproape de desfăşurarea filmului; să condenseze, din ceea ce înseamnă Istria pe întreaga ei întindere, elementele cele mai cinematografice.
— lstria răspândindu-se pe orizontală şi oferind mai mult pardoseli şi fundaţii?
— Desigur. lar ca factură tehnică să pară că sunt vestigii strict caracteristice teritoriului ţării noastre.
— Păstrând patina, trebuie redată atmosfera unui sat de pescari din zilele noastre.
— Voi încerca totul în nisip şi în atmosfera pe care Vama Veche o are. Nu vreau să se simtă în niciun fel scenografia.
— Scenariul oferă totuşi posibilităţi multiple...
— După mine este un text cinematografic foarte rotund. O să vă fac o mărturisire: mi-ar plăcea să fac şi eu un astfel de film de la început până la capăt. Dar asta ar face obiectul unei confesiuni mai ample... Scenariul Zodiei Fecioarei este paradoxal, modern, pe o construcţie dintre cele mai clasice. Dacă tratează în planul doi perpetuarea şi oarecum reluarea unor mituri antice pe teritoriul Dobrogei — pentru că aici se petrece acţiunea — forma de expresie, pe care o aduce acest plan doi nu este gratuită, ea se grefează pe o dramă cu implicaţii clasice, dar perfect contemporane. În sensul că există în relaţiile omeneşti, cu toate profundele schimbări petrecute datorită unei periodicizări istorice, există, repet, nişte drame omeneşti veşnic posibile, veşnic contemporane, moderne. Nu mediul în care se desfăşoară această dramă crează sentimentul de modern, valoarea de modern reiese din structura dramei, precum şi din tratarea ei. Dar asta este treaba regizorului.
— Şi treaba dumneavoastră?
— Eu am o muncă de planul doi şi mi-am impus-o ca atare. De altfel, alături de scenografie, un rol însemnat îl vor juca constumele realizate de Lucia Metsch. Atât din punct de vedere caracterologic, cât şi în ceea ce priveşte reuşita suprapunerii dintre fundalul aproape de carnaval al serbării dionisiace şi al dramei propriu-zise.
— Mono şi policromismul de care vorbea Manole Marcus se va răsfrânge puternic, presupun, în coloritul decorului şi al costumelor.
— Serbarea va fi realizată în culori vii, violente chiar, spre deosebire de scenele de viaţă — de drama personajelor care se vor consuma în tonuri palide de bej, brun, alb.
 
 
(Cinema nr. 9, septembrie 1966)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: eva sirbu, ion oroveanu, manole marcus, pe platouri, zodia fecioarei film

Opinii: