REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Casa dintre câmpuri” – cronica de film (1)


     Consecvent unui moralism dinamic nu tezist, mai romantic în Mere roşii şi Du­ios Anastasia trecea, mai concret, acut realist în Ra­tăcire şi Casa dintre câm­puri, Alexandru Tatos îşi urmează cu credinţă obsesiile. De fapt, obsesia şi anume incompatibilitatea idealurilor, imposibilitatea de a reconcilia princi­piul lui a fi cu al lui a avea. De aici, intran­sigenţa personajelor sale, alese în funcţie de această dominantă morală, o intransi­genţă ce nu devine însă rigiditate pentru că alimentează conflicte reale, situaţii ome­neşti ireductibile la scheme, cum se prea întâmplă în viaţă, când nu întotdeauna drep­tatea triumfă în aplauzele asistenţei. In­ginerul din Casa dintre câmpuri — film recent distribuit în reţeaua obişnuită, după ce-şi înregistrase primul succes pe micul ecran — continuă acest gen de refuz al târgurilor cu constiinţa din Mere roşii, în condiţii mai vitrege. Pentru că aici perssonajul nu mai are de înfruntat carierismul — prea evident al unui coleg de breasta — ci popularitatea obţinută printr-o falsă bonomie a unei autorităţi locale, ca şi chelismul unui laş ce pozează în victimă. Rigoarea morală nu înseamnă asceză, in­ginerul, inteligent interpretat de Mircea Daneliuc, e un tânăr la început doar amu­zat când intră într-o aventură ce-i va complica existenţa apoi, îndrăgostit de-a bine­lea, el se maturizează şi-i dă prilejul fetei, ce visează cai verzi pe pereţi şi flori de plas­tic în glastră, să devină o femeie cu picioa­rele pe pământ care-şi va urma iubitul chiar şi în «legiunea străină» — respectiv în­tr-un ţinut sterp unde e mazilit. Regizorul îşi urmăreşte personajele cu sagacitate şi totuşi cu discreţie, el nu le complică, dar nici nu le simplifică existenţa, dificilă, dar interesantă.
     Petrecerea la preşedintele familiar cu tot satul — inclusiv cu frumuşica nou venită, ochiadele dintre fată (Tora Vasilescu) şi inginer (Mircea Daneliuc), certurile perechii ce devine un cuplu cu toată uzura, dar şi tandreţea pe care o implică o convieţuire — sunt momente de fină sugestie psihologică datorită unui om de film ce ştie să-şi orchestreze cu subtilitate temele dramaturgice efasându-se când e cazul pentru a lăsa actorilor partea lor solistică, şi dirijându-le iniţiativele într-un ansamblu bine armonizat. Pe un scenariu ce refuza retorismul, scris cu siguranţa de Corneliu Leu, alături de protagoniştii amintiţi, evoluează cu fineţe şi precizie a caracterelor, Amza Pellea în rolul preşe­dintelui, Mircea Diaconu sub masca unui lichelism neajutorat, Dorel Vişan (un sim­patic factor de ordine subordonat autorită­ţii primarului), Corado Negreanu (într-un personaj pe care nu-l poate scăpa cu totul de schema activistului cu iniţiativă), Mihai Pălădescu şi alţii.
     Sugestive, dar fără a depăşi stricta funcţionalitate dramatică, sunt decorurile Do­rinei Şortan, muzica semnată de Lucian Meţianu ca şi imaginea lui Nicu Stan.
(Cinema nr. 10, octombrie 1980)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alexandru tatos, alice manoiu, casa dintre campuri film, cronica de film, duios anastasia trecea film, mere rosii film

Opinii: