Cartea de film la noi – Eliza

     Un destin artistic de ex­eptie inspiră Miha­elei Tonitza-lordache o carte-omagiu care oco­leşte tentatia biografiei romanţate. Personalita­tea Elizei Petrăchescu, excelentă actriţă de teatru şi fascinantă interpretă de film, este evocată din per­spectiva mai multor unghiuri de vedere, prin suprapunerea unor declaraţii făcute de cei care i-au fost prieteni sau au lu­crat împreună cu ea. Această structură a voIumului sporeşte suspansul Iecturii şi, aşa cum foarte întemeiat crede au­toarea, este «cea mai adecvată acestui destin uman şi artistic absolut singur». Adorată frenetic şi contestată violent, cu un chip ce nesocotea canoanete obişnuite de frumuseţe, cu o carieră marcată de succese strălucitoare şi de zone de penumbră, cu un stil de joc în care convieţuiau efuziunile trăiriste cu interiorizarea şi economia de mijIoace, Eliza Petrăchescu a fost întotdeauna o actriţă speciată, un caz aparte, muIt discutat şi controversat. SfârşituI tra­gic în cutremuru de la 4 martie 1977 întregeşte aura Iegendară a acestei per­sonaIităţi misterioase şi nepereche.
     Descoperită de film destul de târziu, ea a întruchipat antistarul. Câteva per­sonaje ciudate şi fascinante interpretate de Eliza Petrăchescu au determinat critica şi publicuI să renunţe la prejude­căţile legate de «planul doi». Partiturite ei din Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte, Nunta de piatră, Felix şi Otilia, Ilustrate cu flori de câmp sau Tănase Scatiu au pus în valoare un stil de joc de o tulburătoare personalitate. El decurgea firesc din dateIe actri­ţei, despre care Mihai Berechet scrie că «avea un soi de magnetism rasputi­nian, în care nu mai ştii unde e binele şi unde răul». Povestirile lui lulian Mihu, Andrei Blaier, Dan Piţa, Eva Sîrbu, Emanoil Petruţ şi alţii evocă efectuos personajul, amintindu-i micile ciudăţenii şi ticuri, efuziunile de simpatie şi ieşirile ursuze, dăruirea extraordinară pentru meserie. Toate portreteIe amin­tesc însă stăruitor despre marea ei singurătate. Orchestrând aceste decla­raţii, Mihaela Tonitza-lordache le folo­seşte cu argumente ale propriei sale demonstraţii despre condiţia actorului. «Cazul» Eliza Petrăchescu confirmă dramatismul asumat al destinului celor care îşi sacrifică trăirile personale pen­tru a se dedica total şi patetic întruchi­pării unor vieţi imaginare. Această me­ditaţie înnobilează preocupările volu­mului biografic dedicat unei personali­tăţi de prim rang a cinematografuIui ro­mânesc, o actriţă-simbol.