REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film

Bollywood pe Dâmbovița


 
     Ideea de a face un West Side Story în variantă dâmboviţeană nu cred că trebuie amendată. În fond ce e rău să se realizeze un musical, chiar şi cu manele, în care se înfruntă două bande de ţigani din Pantelimon şi în care un El şi o Ea, aproape adolescenţi, se iubesc, dar soarta le e potrivnică? De fapt celebrul film al lui Robert Wise pe muzica lui Leonard Bernstein (10 premii Oscar) nu este decât una dintre sursele de inspiraţie ale recentei producţii Poveste de cartier. Cealaltă ar fi melodrama indiană cu cântece şi dansuri. Având în vedere etnia protagoniștilor şi tipul de muzică, nici această apropiere nu e nepotrivită. În aceste condiţii, realizatorii filmului Poveste de cartier (de la scenarişti şi până la coregrafi) n-ar fi avut altceva de făcut decât să analizeze bine modelele, să-şi însuşească tiparele şi să le copieze. N-ar fi ieşit o capodoperă, dar nici un subprodus cinematografic.
     Din păcate nici scenariştii (Denis Dinulescu şi Raisa Ambros), nici regizorul (Theodor Halacu-Nicon) nu au vrut sau nu au putut să o facă. Ei s-au încrezut în forţele proprii şi în experienţa de realizatori de seriale TV. Şi-au imaginat că dau lovitura dacă însăilează o poveste de doi bani, ignoră regulile elementare ale dramaturgiei, mizează pe „savoarea” limbajului de cartier şi a manelelor, alcătuiesc o distribuţie din vedetele postului „Acasă” printre care se mai rătăceşte şi Mădălina Ghiţescu (de la care, după scurtmetrajul lui Cristian Nemescu, Marilena de la P7, aveam alte pretenţii) şi se mulţumesc cu glumele fără haz ale lui Ţociu şi Palade.
     Mă încăpăţânez să cred că lucrurile ar fi stat mult mai bine dacă la cârma filmului s-ar fi aflat nişte profesionişti. Pentru că actorii nu sunt lipsiţi de talent, dar partiturile lor sunt precare, iar regizorul nu-i îndrumă şi îi lasă să-şi folosească repertoriul limitat de mimici şi strâmbături cu „cârlig” la un public de cartier ca şi povestea. Pentru că vocile celor doi manelişti — Sorinel Copilul de Aur şi Monica Merişan — sunt de excepţie, dar nimeni nu-i învaţă să şi joace. Şi pentru că s-ar fi putut presăra totul cu numere coregrafice demne de un musical adevărat şi nu doar cu nişte penibile bălăbăneli ale unor dansatori improvizaţi.
     Dacă tot vrem să avem Bollywood la Buftea, ce-ar fi dacă am importa un regizor indian ca să ne înveţe cum se face acest gen de filme?
 
((Bucarest Hebdo, mai 2008))


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cristina corciovescu, denis dinulescu, musical, poveste de cartier, theodor halacu nicon

Opinii: