Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Ştefan de Fay în Franţa


     Ştefan Grigore de Fay este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică (denumirea veche a UNATC), promoția 1974, la secţia operatorie de film. Semnează, împreună cu colegul de şcoală Florin Paraschiv, imaginea filmelor Ultimele zile ale verii (1976), regia Savel Stiopul, şi Gloria  nu cântă (1976), regia  Alexandru Bocăneţ. Pe genericul filmelor este trecut Ştefan Fay Ştefan, pentru că titlurile nobiliare nu sunt recunoscute în epocă.
     În 1977 decide să plece din România şi ajunge în Franţa, de unde strămoşii lui veniseră în Principatele române. Lucrează, ca director de imagine, cu Paul Barbăneagră, la seria de documentare Architecture et Géographie Sacrée, din care face parte şi documentarul-interviu Mircea Eliade et la Redécouverte du Sacré.
     În prezent este consul onorific al României la Nisa, în Franţa. Organizează, de mai mulţi ani, Săptămâna filmului românesc la Nisa, tot împreună cu fostul coleg de facultate Florin Paraschiv.
     Ştefan de Fay a venit cu colegii de promoţie la aniversarea a 40 de ani de la terminarea facultăţii, organizată la Uniunea Cineaştilor.
 
Imagine: Nicolae Cara
(18.07.2014)

Tags: consul onorific la nisa, paul barbaneagra, promotia 1974 iatc, stefan de fay, stefan fay, uniunea cineastilor din romania

Comments: