Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Lupta în iubire poate să nască ”Monștri.”, zice Marius Olteanu


     În centrul orașului, într-un loc pe unde trec turiștii străini, un grup de tineri cu tricouri UNICEF și un grup mai mare de tehnicieni filmează împreună cu regizorul Marius Olteanu.
     Alexandru Potocean dă ture cu un taxi ca să intre când trebuie în cadru, în background. A rămas taximetristul cumsecade, așa cum a jucat și în Scor alb, scurtmetrajul care a deschis povestea din Monștrii (titlu de lucru). Pentru că au avut încredere în întâmplarea din Scor alb, film premiat la vremea lui, producătorul Claudiu Mitcu și Marius Olteanu au decis dezvoltarea unui lungmetraj, produs tot de We Are Basca. Este debutul în lungmetraj al regizorului.
     Cu bani puțini (ca de obicei), cu mulți prieteni, s-au filmat 24 de zile. N-am văzut ”monștrii” pe platou, dar cred că e o referire la proriul nostru suflet (adică al personajelor), pentru că, în esență, este o poveste de dragoste. Avem o ea (Judith State) și un el (Cristi Popa), un cuplu tânăr, care trăiește iubirea în nesiguranță, fabricând ”scenarii”.
     Noi am asistat la două secvențe, filmate de directorul de imagine Luchian Ciobanu. Alexandra Alma Ungureanu, care a creat costumele, era pe platou, împreună cu Alexandra Botău, Paul Cioran și o numeroasă echipă de tehnicieni. Nimeni nu a avut timp să răspundă semnelor de prietenie ale unui grup numeros de chinezi.  
   
Imagine: Nicolae Cara
Montaj: Radu Georgescu
(20.06.2018)

Tags: alexandru potocean, claudiu mitcu, cristian popa, judith state, marius olteanu, monstrii film, we are basca

Comments: