Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Ion Şahighian - Istorie din memorie


     Am hotărât de la bun început să pun cât mai puţine întrebări maestrului Ion Şahighian în legătură cu filmele pe care le-a realizat. L-am informat asupra scopului acestei întâlniri şi l-am lăsat să povestească.
— Ce pot să-ţi spun despre filmele mele?... Am făcut multe, nici nu mai ţin minte datele... Să încercăm totuşi... În 1927, am turnat Simfonia dragostei. Era un film mut, povestea unui tânăr dezabuzat, pictor de meserie, care se întoarce în ţară încercând să se regăsească, să scape de coşmarul occidentului. Distribuţia, jumătate românească, jumătate străină — Al. Critico, Ion Livescu, Iancu Petrescu... Vivian Gibson şi Gritte Heid. Filmul, turnat la Viena, era socotit producţie austriacă. Pentru austrieci, acest fel de producţie era foarte avantajos. Ei aveau dreptul să-l vândă cui vroiau.
Debutul mi l-am făcut de fapt cu nişte filme de scurt-metraj. Unul dintre ele se chema Datorie şi sacrificiu — cu Vraca, Finteşteanu... dar de fapt, uite acum mi-aduc aminte — adevăratul debut a fost tot un lung-metraj — Năbădăile Cleopatrei, după piesa lui Labiche, având în rolurile principale pe Charlotte Brodier şi Jean Georgescu.
— Regizorul?
— Da. În Năbădăile Cleopatrei era actor. În restul distribuţiei — Pop-Marţian, Finteşteanu, Niculae Soreanu, societar al Teatrului Naţional şi încă alte nume care pentru moment îmi scapă. Filmul a fost finanţat de un om simplu, plin de suflet, un pensionar, Constantinescu, care mânat de dorinţa realizării unei cinematografii româneşti, şi-a pus economiile de o viaţă întreagă la dispoziţia mea şi a lui Jean Georgescu. Suma era mică, nu ne ajungea şi pentru onorarii, dar ea ne-a ajutat să începem filmările, continuate apoi cu mari dificultăţi. Filmul a avut succes. În Bucureşti, încasările au depăşit chiar pe cele realizate cu Ben-Hur. În provincie însă , exploatarea filmelor o făceau casele de cinema — organizaţii particulare de difuzare — şi asupra lor nu puteam avea niciun control.
— În ce an? Vă amintiţi?
— Cred că în 1922... sau '21. Exterioarele le-am lucrat într-o grădină pe Calea Victoriei, cu decorul împrumutat de la Teatrul Mic... Noaptea, când se întâmpla să plouă, alergam împreună cu Jean Georgescu şi-l demontam. Dimineaţa îl montam la loc, tot noi doi. Făceam de toate. Asiguram scenariul şi regia, machiam artiştii, montam decorurile. Cum am spus, de toate... Nu făceam film decât vara când intram în concediu (eram angajat la Naţional) şi din cauza asta eram într-o permanentă tensiune, lucram repede... Am mai făcut un scurt-metraj sonor, State la Bucureşti, finanţat de „Gaumont”, apoi Se aprind făcliile — cu Vraca, Ecaterina Şahighian, Tancovici-Cosmin şi alţii... Filmul era sonor şi l-am realizat cu tehnicieni unguri. Pictor-decorator era Andrei Iacobovici... Un film de succes a fost O noapte de pomină, în care a cântat Grigoraş Dinicu. Jucau Timică, Dina Cocea, Costache Antoniu... Trebuia să iasă de fapt un scurt-metraj, dar cum costul unui film scurt era cam o treime din cel al unui lung-metraj, producătorul mi-a spus să fac ce ştiu să iasă lung. Acesta a fost un film făcut în ţară. Liviu Rebreanu era obsedat de ideea creării unei cinematografii naţionale... Dar nu numai Rebreanu, ci şi Sadoveanu. La îndemnul lui am făcut un scenariu după „Neamul Şoimăreştilor”.
— Prin ce an era asta?
— În 1930... Anumite împrejurări politice şi de ordin financiar au împiedicat realizarea acestui film. (Am aflat cu bucurie că, de curând, a intrat în producţie... o nouă variantă cinematografică a „Neamului Şoimăreştilor”.) Am mai scris, prin 1931-1932, o ecranizare a piesei lui Tudor Muşatescu, „Titanic-Vals”. Filmul nu s-a făcut.
— De ce?
— Cum să-ţi spun, în vremea aceea trebuia să te finanţeze cineva. Trebuia să găseşti un capitalist interesat de film sau un om cu bani care avea pe „cineva” de plasat în film. Aşa era. Ce să-ţi mai spun?
— Cu ce operatori aţi lucrat?
— Cu Barbelian, cu vienezul Stephan Neckut, ungurul Berger, elveţianul Riemann... Toţi doreau să rămână aici pentru că aveau o lumină foarte bună şi îi atrăgea farmecul ţării noastre. Am lucrat şi cu Duvivier care azi e un mare regizor. Era operator şi a filmat episodul românesc din filmul Roumanie, terre d'amour.
— Ce v-a îndreptat către film?
— Probabil că acelaşi lucru care m-a îndreptat şi către teatru sau bele-arte.Mi-a plăcut să peregrinez prin toate domeniile artei. Am pus în scenă piese, opere, operete, reviste...
— Aţi părăsit definitiv filmul?
— Nu. Lucrez acum la un scenariu după piesa lui Kiriţescu, „Gaiţele”...
 
(Cinema nr. 4, aprilie 1964)

Tags: eva sirbu, interviu, ion sahighian, pionier al filmului romanesc

Comments: