Interviul săptămânii cu Nita Chivulescu

     Pe vremea când montajul nu se numea editare imagine, iar monteurul nu era editor, erau în Buftea trei tineri – Mircea Ciocâltei, Melania Oproiu şi Nita Chivulescu -, trei asistenţi ai uneia dintre maestrele acestei profesii minunate – Yolanda Mîntulescu. Dintre toţi, Nita era cea mai îndrăzneaţă. Ea nu vroia să se mulţumească cu muncile auxiliare (cum ar fi sortarea peliculei căzute din foarfeca monteurului), ci vroia să stea acolo la masă, să vadă, să afle cât mai repede tainele acestei arte. A venit şi ziua debutului, când regizorul Nicolae Mărgineanu a luat-o în echipa lui, la Pădureanca (1986). A fost primul pas într-o colaborare care continuă şi astăzi. Pentru că asemenea colegilor ei întru ucenicie, Nita Chivulescu lucrează intens. S-au schimbat generaţiile, s-a schimbat tehnica, s-a schimbat până şi titulatura profesiei, dar capacitatea acestei profesioniste de a învăţa tot timpul, de a se plia fără obedienţă după stilul fiecărui regizor, fie că se numeşte Şerban Marinescu sau Sergiu Nicolaescu, Cristian Mungiu sau Tudor Giurgiu, i-a asigurat continuitatea în meseria pe care o iubeşte. Şi chiar dacă rezultatele la care a ajuns sunt fără greş, Nita Chivulescu ştie că perfecţiune nu există, că oricând e loc de mai bine. Aşa că atunci când se va retrage, are de gând să reia la mână film cu film şi să le monteze din nou.   Imagine: Nicolae Cara