Încă din decembrie 1993, revista noastră a instituit Premiul Centenarului. Primul ales a fost regizorul Jean Georgescu, venerabil şi venerat comediograf al filmului românesc. Anul trecut, premiul a fost acordat actorului Ilarion Ciobanu, singurul dintre marii noştri interpreţi care s-a dedicat în exclusivitate filmului.
Anul acesta, când, în 27 mai, sărbătorim un secol de la cea dintâi proiecţie cinematografică din România, redacţia noastră acordă Premiul Centenarului ex-aequo:
- actriţei Irina Petrescu un nobil reper în arta interpretativă cinematografică
- criticului şi scenaristului Eva Sîrbu care, cu talent, a pus adesea umărul la edificiul filmului românesc.
Cum ar fi ideal să scrii despre un critic? Rece şi „la obiect”, epurând orice fel de subiectivism doar pentru că despre această categorie de profesionişti se spune că îşi fac din obiectivitate o a doua natură?!
Dar statutul cronicarului — de la Platon citire — se confundă cu „arta de a judeca”!
Eva Sîrbu excelează tocmai prin talentul transmiterii observaţiei critice. Nicicând sub semnătura ei nu vei putea găsi informaţii seci, rânduri amorfe. Totdeauna învăluie cu un halou de mister filmul ori interlocutorul supus analizei, disimulându-şi sarcasmul fin în irizaţiile discernământului prin care relevă faţetele insolite într-o manieră inefabilă. Un stil personal, nutrit dintr-o secretă şi tandră relaţie intimă cu lumea filmului căreia i s-a dedicat.
Asemeni multor critici emeriţi Eva Sîrbu a găsit normal să-şi pună condeiul şi în slujba scenaristicii apărând pe genericul multor filme documentare, de la
Reportaj de la „Steagul Roşu”,
Să zâmbească toţi copiii,
Aici Bucureşti,
Şi atunci,
Pădurea şi nisipul,
Universul lor până la relativ recentul
Calea Victoriei, istoricul unui gând. Cu percutanţa verbului său impresionist, Eva Sîrbu a înnobilat printr-un comentariu inconfundabil peste 100 de alte scurt-metraje de artă.
Daca proza încă îi este „de sertar”, marele ecran i-a „proiectat” câteva (cam puţine deocamdată!) scenarii de ficţiune:
Pustiul (1961, regia Elisabeta Bostan),
Angela merge mai departe (1982, regia Lucian Bratu),
Portret anonim, autor necunoscut (1989, semnat împreună cu regizorul Dan Piţa şi cu Radu Stegăroiu; film încă neprezentat).
33 dintre faimoasele sale interviuri cu „actorii noştri” au văzut lumina tiparului şi altele urmează să constituie un al doilea volum.
Acelaşi lucru l-ar merita şi multe dintre cronicile sale de film românesc. Pentru că şi critica face o cinematografie, iar cea practicată de Eva Sîrbu este o elocventă dovadă.
