Maria a confirmat așteptările festivalurilor internaționale în privința filmului est-european ― cum arată, cu ce se ocupă etc. Dar asta să însemne că e bun?
În rolul unei femei cu șapte copii, care ajunge să se prostitueze, Diana Dumbravă are prezența unei regine și privirea unei martire.
Peter Călin Netzer, regizorul și co-scenaristul filmului Maria (celălalt scenarist este Gordan Mihic), o definește pe femeie numai și numai prin martirajul ei. Pentru o actriță, un astfel de rol poate fi ca o cupă otrăvită, iar Diana Dumbravă o bea până la fund: se lasă transformată într-o efigie care, oricât de frumoasă ar fi, nu poate să fie la fel de emoționantă ca o femeie adevărată (cum este, de exemplu, Sonia din Crimă și pedeapsă, în febrilitatea și lăcomia generozității ei). Filmul are destulă pseudo-atmosferă (o parcare decorată cu baloane, o acordeonistă ridicată cu macaraua) și destule diversiuni comice (datorate, în mare parte, unui personaj interpretat de Horațiu Mălăele ― un șomer bogat în idei crețe) ca să nu fie plicticos. Dar umorul nu crește din film, ci pare grefat pe el: chiar și cele mai bune momente (planul lui Mălăele de a crește struți sau planul său de a cultiva ciuperci în sticle de Cola) par să se împiedice de un indicator invizibil pe care scrie: „Ăsta-i contrapunctul comic! Râdeți cât aveți timp!” În film apare și un om de televiziune (Cristian lacob) care face un repartaj despre Maria, și Netzer are grijă să se distanțeze de stilul jurnalistului, cu pauzele lui de efect și gravitatea lui nesinceră. Netzer e mai sincer, dar efectul nu e mult mai bun: filmul se grăbește s-o sanctifice pe eroină pentru că asta îl scutește de efortul ― de imaginație, de sensibilitate ― de a se apropia de ea.
