De fapt, cu Drumul oaselor, Doru Nastase înregistrează multiple avantaje: mai întâi dovedește că este un regizor cu o formație solidă; că știe să-și conducă acțiunea, actorii și întreaga echipă; și că este capabil să ne ofere încă multe surprize. Filmul lui este perfect articulat încă din scenariul construit de Eugen Barbu și Nicolae Paul Mihail, pe o osatură în care nimic nu este omis. Dealtminteri, Drumul oaselor e o mărturie că un film foarte bun nu se poate naște decât dintr-un scenariu scris cu pasiune și cu perfectă stăpânire a meseriei; personajele au fiecare biografie și drama se desfășoară localizată exact într-un timp românesc și într-un spațiu românesc în care lupta pentru libertate se simte a fi condiția majoră a existențelor. Fără îndoială, un film de aventuri nu poate eluda legile universal-valabile ale genului, dar măiestria lui Doru Năstase a constat în a le supune logicii scenariului, în a le interpreta dinăuntrul unui perimetru în care filmul românesc are datoria originalității. Florin Piersic: de nerecunoscut și de neuitat. Marga Barbu: un rol compus din experiența teatrului și a filmului, rezultatul fiind emoționant și ireproșabil. lurie Darie: ticăloșie altoită pe trunchiul dezinvolturii, actorul clădindu-și calitățile cu atât mai mult cu cât de data aceasta n-a mai fost distribuit în „băiatul bun, rol care-i vine ca o mânușă”... Constantin Dinulescu: mijloacele actorului sunt cu atât mai eficiente cu cât sunt mai interiorizate și mai discrete (un mare actor pentru care încă nu s-a scris un rol pe măsură)... Toma Dimitriu și Ernest Maftei, alături de Remus Mărgineanu, Ion Besoiu, Adrian Ștefănescu, Ion Marinescu (cu un accent emfatic și declamatoriu mai puțin pronunțat), Petre Gheorghiu-Dolj, întregesc echipa unui mare succes. Ileana Oroveanu-Kosman (autoarea costumelor) trece degajat și eficace de la haina veche și patinată la rochiile somptuoase de bal; dacă facem abstracție de apariția în prim-plan a unei fațade placate cu ceramică glazurată, putem spune că arhitecta Adriana Păun a realizat unele decoruri excelente (mai ales câteva interioare din case existente pe care a avut inspirația să le lase așa cum sunt, scoțându-le doar mobila); trebuie subliniat montajul semnat de Anca Dobrescu, cu atât mai dificil cu cât era vorba de un film cu suspens; excelent machiajul Elenei Rucăreanu, fără de care n-am fi avut atât de pregnantele portrete ale personajelor; partitura lui George Grigoriu poate figura cu cinste pe cartea de vizită a compozitorului (dealtfel, filmul Drumul oaselor este o adevărată carte de vizită pentru toți componenții echipei). Ca și pentru Silviu Camil, autorul coloanei sonore, ca și pentru Vivi Drăgan Vasile, a cărui imagine răstoarnă ierarhia (atât de fragilă) a operatorilor de film... O echipă care ar trebui să rămână neschimbată Ia viitoare aventuri ale Trandafirului galben...
