REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​Vară scurtă


     Am mai avut scurtmetraje (de ficțiune, cu actori) care au cântărit valoric mai greu și au marcat mai pregnant câte un an cinematogra­fic, decât pelicule cu număr de acte triplu, cvadruplu sau chiar înzecit. Schițele de câte un act fiecare turnate de Jean Georgescu după Caragiale, La mere de Iulian Mihu și Manole Marcus, episoadele autonome ale lui Dan Pița și Mircea Veroiu din Nunta de piatrăDuhul aurului fac parte din această suită de onoare a filmului românesc, în care se în­scrie acum Vară scurtă de Tereza Barta. Dar, spre a-I aprecia ca atare pe acesta din urmă, trebuie să facem din capul locului efortul de a-I detașa de contextul celorlalte trei scurtmetraje de debut, realizate la Casa de filme Trei și grupate ulterior de centrala distribui­toare în aceeași proiecție, fără a le și pune, pe peliculă, un generic sau un titlu comun.
     Titlul Vară scurtă, care aparține celui de-al patrulea film din proiecție, este atribuit între­gului grupaj numai pe hârtie, pe afișul din hol sau din vitrină, ceea ce să sperăm că nu va crea în viitor vreo confuzie între cele patru bucăți pe care altminteri nimic nu le apropie și nu le unește, nici tematic sau ideatic, nici stilistic sau prin vreun racord de compoziție, și cu atât mai puțin valoric.
     Proiecția este ocupată în primii trei timpi de O bucată de pâine de Wilhelm Winhab, Întârzierea de Dan Stoica și Înfruntarea de Ovid Drăgănescu. Respectiv: un episod de la sfârșitul războiului trecut, încheiat cu înrolarea voluntară a unui tânăr în armată, pe frontul antifascist; o scenă de familie în trei, cu con­secințe asupra destinului și educației copi­lului; un moment de șantier, cu recuperarea unui tânăr, fost și viitor muncitor fruntaș. Bune intenții tematice, tratate însă în ceea ce par a fi un fel de lucrări de diplomă întârziate sau repetate la secția de regie de la ITAC, utile de discutat, ca retrospectivă de uz peda­gogic, asupra manierelor exersate în timpul studenției: senzația continuă de platou, de spațiu închis, chiar atunci când cadrele sunt filmate în exterior, gustul încă nedescoperit al limbajului filmic, inapetența plein-air-ului, necunoașterea decupajului de stări. În afara unor cadre căutate pentru fotogenia lor, care eventual atestă calitățile operatorilor, îndeo­sebi O bucată de pâine și Întârzierea sunt înda­torate unei teatralități sumare, neasimilate, maniheiste în fond și în expresie. Un vag pal­pit al cadrului apare de-abia în al treilea episod, Înfruntarea, retezat însă la stadiul de enunț în care a rămas scenarizarea subiectului.
     Vară scurtă, lucrarea Terezei Barta care poarta efectiv acest titlu, vine din aceeași școală, atât în sensul că autoarea a absolvit același institut, cât și prin ceea ce se simte a fi fost predominarea exercițiului de platou în antecedentele studențești. Numai că talentul deosebit transformă handicapul într-o perfor­manță. „Platoul” Terezei Barta este o stație de autobuz, în plin câmp, la țară, pe o șosea rectilinie, între lanuri de porumb. Pe această scenă naturală, în perimetrul restrâns la care sunt limitate, personajele vorbesc mult, ca și în celelalte secvențe mai scurte ale filmului, desfășurate în alte ambianțe. Cadrele sunt de obicei fixe, fără artificii în imaginea alb-negru (spre deosebire de celelalte trei scurtme­traje, toate color), fără efecte speciale de fo­togenie, unghiulație sau montaj (cum întâlnim în precedentele bucăți). Dar aici tema prinde corp, capătă viață, respiră în tempo-ul unui discurs artistic care-și cunoaște ținta, articu­lațiile și mai ales măsura — măsura fără de care, în cinema, nu se poate ajunge niciodată la sens, la un sens credibil și la o expresie funcțională. Asta și pentru că tema acestui film, descoperită și tratată de regizoare, după subiectul lui Andrei Zincă, nu se reduce la un fundal sau la un enunț, ea susține anvergura ideatică și polisemia dezbaterii etice prin care discursul devine artă. Eroul (un tânăr care tocmai și-a terminat stagiul militar și Jine să-și viziteze cel mai bun prieten, între timp dispărut) capătă astfel alura unei Vitoria Lipan masculină, fără ambiția punitivă a ace­leia, cu impulsul justițiar mutat în descoperi­rea omenească a adevărurilor sociale și mo­rale curente. Dar și aceasta, nu ca un scop în sine, hipertrofiat, ci ca un mijloc de a con­tura, prin fin contrast, profilul celui dispărut, văzut în treacăt în scenele retrospective, ca un frate bun al Tânărului din Concurs de Dan Pița, interpretat de Claudiu Bleonț. Eroul Te­rezei Barta este o efigie inocentă a simțului de răspundere, activ și mereu prezent, doar cu o undă stranie a destinului în privirile alertate: debutantul Doru Bandol, pe care am vrea să -I mai vedem pe ecrane.
(Cinema nr. 3, martie 1985)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: infruntarea film, intarzierea film, o bucata de paine film, ovidiu draganescu, tereza barta, valerian sava, vara scurta film

Opinii: