Animaţie - Parabola politică modernă

Arca lui Noe
Mitul cunoscut, cu Arca lui Noe, serveşte ca punct de plecare pentru o parabolă politică modernă. Este un gen al cărui prezenţă în peisajul tematic al animaţiel noastre o salutăm. Arca desenată de Horia Ştefănescu nu reuşeşte să-şi ducă la bun sfârşit misiunea salvatoare, pentru că vieţuitoarele adăpostite pe ea se lasă antrenate în conflicte definite astfel într-o inscripţie din pregeneric: «Capriciul, lăcomia şi egoismul se întorc împotriva acelor capricioşi, lacomi şi egoişti. Înotdeauna răutatea şi-a găsit pedeapsa în ea însăşi». Desenul plin de trimiteri acide şi întreaga artă a unuia dintre cei mai talentaţi autori de desene animate pe care îi avem spun însă mai mult. Filmul se constituie ca o metaforă acuzând cu vervă şi acuitate politica bunului plac şi a forţei.
 
D’ale organigramei (Nr. 2-3)
După Formica, realizată în 4 episoade, Matty Aslan transformă încă unul din filmele sale de succes în serial. Să ne reamintim: organigramă, schema de personal a unei întreprinderi, e văzută ca o acoladă deasupra căreia se află o bilă, iar dedesubt alte şase bile. Bilele se mişcă, îşi schimbă culoarea, se multiplică, devin cilindri, cuburi, etc. toate acestea satirizând mimetismul, arivismul şi alte vicii cunoscute. Numărul de permutări şi transformări geometrice fiind limitat, în noile episoade, bilele devin autonome, se emancipează ieşind de sub acolade, seamănă cu nişte farfurii zburătoare care se ciocnesc între ele, revendicând, de pildă, dreptul primului ocupant. Apoi se întorc sub acolade şi jocul începe să se repete, să fie simplu joc.

Hidalgo
Dacă în Carnavalul, după Andersen, sau în Marea zidire (după «Meşterul Manole»), lon Truică ilustra naraţiuni, Hidalgo îl arată pe autor mai ambiţios. De data aceas­ta, filmul său comentează textul literar. Autorul îşi propune, în compania poetului Marin Tarangul, să ne transmită «o viziune a lui Don Quijotte». Celebrul hidalgo şi Sancho Pancha sunt văzuţi coborând la propriu din medalionul lui Cervantes şi pornind pe un drum fără sfârşit, trecând ciclic peste un pod arcuit — o călătorie mai mult în timp decât în spaţiu. Vocea foarte studiată a actorului Gheorghe Cozorici repetă, ca unic comentariu, numele oraşelor parcurse, ca amintirea unui trecut glorios, dar şi ca o rechemare: Barcelona, Malaga, Sevilla, Cordoba, Madrid, Braganza... Film de interes cultural şi experimental, Hidalgo marchează încă un pas pe drumul de la plastica (grafica de carte) animată spre filmul de animaţie în deplinul înteles al noţiunii.
 
Tudorel şi Vasilica
Scurt-metraj din seria În pădurea cea stufoasă, Bucureştiul de la un metru înăltime, Craiova văzută din car, prin care Titus Mesaros încearcă drumurile comediei. Cum aceste drumuri nu sunt prea umblate, documentaristul trecut în tabăra filmului de animaţie şi-a luat ca to­varăş de drum pictura naivă, pictura co­piilor, fotografia statică, iar de data aceasta colaborarea unei pictoriţe, autoare de ilustraţii de carte — Liliana Petruţiu. Cu toată diferenţa de mijloace, sursa umoru­Iui său mai mult sau mai puţin contagios mereu aceeaşi şi mereu actuală: dificilul proces al urbanizării.