La Suceava primăvara îşi renega imaginea devenită tradiţională. Era frig, viscol, dar nu şi suficientă zăpadă. Ea se aducea uneori... din împrejurimi. Urmând transmutaţiile zăpezii am întâlnit echipa viitorului film românesc
Sărutul. În jurul „platoului” zeci de localnici urmăresc „pe viu” miracolul creării celei mai miraculoase arte. Şi tot ei îşi oferă ospitalieri casele pentru a găzdui, de-a lungul orelor de filmare, camera de machiaj, garderoba şi pe cineaşti, în clipele de odihnă, acestea din urmă când foarte rare, când mai dese, dictate de inconsecvenţe solare. „Pentru noi plastica filmului se încadrează într-o atmosferă unitară prin contrarii — lumea obscură a singurătăţii eroinei şi strălucirea albă a vieţii din jur”, ne-a precizat într-o astfel de pauză operatorul Costache Ciubotaru. „Sau mai exact, alb-negrul are o clară funcţionalitate dramaturgică” — completează arhitectul
Marcel Bogos. Discuţia rămâne însă aici, pentru că, între timp, afară culorile îşi recăpătaseră funcţionalitatea pierdută. Ieşise soarele, deci se putea filma.
În faţa unui camion cu fructe, Petre şi Saveta — eroii acestui film. La 5 ani după război, Saveta îşi mai aşteaptă bărbatul de a cărui moarte ar avea motive să fie sigură. Mimează aşteptarea, ascunde adevărul pentru a nu fi silită să povestească o groaznică întâmplare a trecutului. Se retrage din faţa lumii, a iubirii, a lui Petre, rămâne singură. Sau mai exact, ar fi putut rămâne singură. „Dar, ne spune
Lucian Bratu, ideea filmului e foarte generoasă — noi putem scăpa oamenii de spaimele trecutului”. Ideea este reluată şi dezvoltată de scenarist, scriitorul
Alecu Ivan Ghilia: „În lumea noastră dialectica sentimentului cu infuzia tonică a vieţii poate smulge pe om din singurătate. În destinul acestei femei mă interesează nu atât latura erotică, ci faptul că din clipa în care se va descătuşa de dramele ei, îşi va găsi fericirea, echilibrul interior, candorile pierdute din pricina războiului.”
„Finalul mi se pare foarte frumos, nuanţat, ne spune la rându-i Graţiela Albini, interpreta Savetei. Aş vrea să exprim o puternică şi complexă viaţă interioară, în puţine cuvinte şi gesturi, mai mult prin privire.”
„Este ceea ce m-a făcut să mă simt foarte bine alături de colega mea, a continuat
Emanoil Petruţ, interpretul lui Petre. Şi pentru mine este important felul în care voi interpreta finalul — după confesiunea Savetei. Petre pleacă. Nu e vorba de o despărţire, el înţelege că trebuie să-i mai dea răgaz, să nu forţeze. Aşadar, fără convenţionalul happy-end. Într-un fel, personajul meu este, folosind o referire, un „om care aduce ploaia.”
În discuţia cu regizorul Lucian Bratu (cunoscut spectatorilor din
Secretul cifrului şi
Tudor), am regăsit aceeaşi pasiune: „Pentru mine filmul reprezintă un pas înainte în sensul unor căutări deosebite de preocupările din filmele anterioare (caracterizate mai ales printr-un filon epic, în care faptica cinematografică juca un mare rol). Acum aş vrea, să descopăr viaţa interioară a personajelor nu atât în acţiuni largi, ci de-a lungul unor procese intime, desfăşurate în faţa spectatorilor.”
Iar colaboratorul său de la cele două filme amintite, operatorul Costache Ciubotaru îi reia ideea: «Am vrea să obţinem o participare emoţionată a spectatorilor la frământările personajelor noastre. Saveta are de parcurs o evoluţie interesantă pe care o voi urmări portretistic, iar lui Emanoil Petruţ (cu care lucrez la al 3-lea film) voi încerca să-i dezvălui o nouă „faţă”».
Fiind vorba despre plastica filmului, mi s-a părut indispensabilă intervenţia lui Marcel Bogos (a semnat scenografia lui
Codin, Paşi spre lună, Străinul): „Cu
Sărutul s-a realizat un vechi deziderat al meu, acela de a realiza şi decorul şi costumele — ceea ce asigură o unitate în viziunea filmului. Am colindat mult prin ţară şi am găsit acest sat de lângă Suceava, foarte interesant arhitectonic, precum şi prin tipologia sa umană şi costumele localnicilor. Vom utiliza cât mai puţină recuzită confecţionată, majoritatea costumelor şi obiectelor fiind cumpărate de aici.”
Tot particularităţile acestei regiuni îl preocupă, nu plastic ci acustic, pe inginerul de sunet al filmului,
Silviu Camil: „Coloana sonoră a filmului va avea un suport general de ambianţă, datini de iarnă (acţiunea se petrece în ultima lună a anului) pentru cunoaşterea şi înregistrarea cărora am străbătut împrejurimile în perioada de pregătire a filmului.”
Discuţia nu a avut loc la o masă rotundă, Dar preocupările comune şi spiritul de echipă sunt evidente. Discuţia nu a putut include nici pe toţi participanţii la realizarea filmului dintre care amintim pe regizorul secund Hristu Poluxis, operatorul secund Ion Cucereanu, actorii: Maria Cupcea, Vasile Ichirn, Gh. Novac, Ion Manolescu, Emil Bozdogescu, directorul filmului Ion Lascu.
