Un cineast care a reuşit să-şi construiască o opera, nu numai o filmografie, produce cu fiecare nouă peliculă a sa plăcerea redescoperirilor, a comparaţiilor pe firul unei teme enunţată cândva, în trecut. După premiera
Senatorul melcilor, primul titlu din creaţia precedentă a lui
Daneliuc venit pe buzele criticului este
Croaziera. Personajul liderului nefast întruchipat acolo de Nicolae Albani revine, ca un exponent al moravurilor politice din anii '90, în varianta de halucinant cinism propusă de
Dorel Vişan. Cei doi actori se întâlnesc într-o scenă din noul film, prezenţa lor sugerând parcă perpetuarea de practici ale ştabului de tip vechi de acel al timpurilor noi.
Profesorul Proca, cel care conducea un grup de tineri în excursia pe Dunăre din
Croaziera, devenea tiran sub ochii noştri: îşi începea relaţia cu grupul ca un tip bonom, dispus chiar la mici complicităţi cu unele bancuri, pentru a face apoi o criză de isterie din pricina jocului „de-a lingura” care părea că batjocoreşte emisiunile de televiziune despre „realizările glorioase”. El era bunul demagog, dacă ne e permisă contradicţia în termeni. Stăpânea la perfecţie discursul manipulator, vorbea cu tâlc disimulând ameninţările sub oftaturi, întreţinea suspiciunea şi frica pretinzând că se sacrifică pentru a păstra disciplina de la înălţimea punţii de comandă.
Senatorul Vârtosu îi seamănă în multe privinţe, e jovial şi face pe altruistul, dar invocă răspunderea individuală pentru a băga groaza în autorităţile locale. Este obsedat de ideea de a nu semăna cu activiştii dinainte, condamnă festivismul şi limba de lemn, se proclamă progresist. Se vrea new look fiind de fapt o lichea clocotind de vitalitate şi pofte. De o imoralitate mai ostentativă decât conducătorul din
Croaziera, senatorul este confruntat cu tentaţia feminină oarecum asemănător: profesorul Proca cocheta libidinos cu blonda Crenguţa iar noul om politic o agresează sexual pe Cireşica. Amândoi au, la un moment dat, o acută criză de viscere pentru că îngurgitează lucruri indigeste: primul din demagogie, al doilea din snobism.
În ambele filme măştile acestor lideri nefaşti cad în vecinătatea unei ape: Dunărea în primul, malul unui lac în cel de-al doilea. Legătura dintre devierea morală şi mediul acvatic, detectabilă chiar din pelicula lui Daneliuc de absolvire a IATC-ului,
Dus−întors, capătă rezonanţe mult mai grave în
Senatorul melcilor. Secvenţa unde alesul poporului se bălăceşte hulind în lacul de acumulare ce acoperă o biserica devine imaginea−cheie a acestei comedii atroce. Un moment de antologie.
