Un miraj care exercită asupra spectatorilor o forță a atracției egală cu câmpul gravitațional al unei găuri negre, doar că în acest caz, el e o proiecție luminoasă.
Secvențe, al lui
Alexandru Tatos, care
se vede începând din această seară pe
Cinepub, este un meta-film, unul dintre cele mai inconfortabile și mai surprinzătoare din peisajul cinemaului autohton. E o mostră de realism brut, care l-a pus pe piedestalul Noului Cinema Românesc.
Filmul e compus din trei întâmplări – sau scurtmetraje. Este vorba despre
Telefonul, Prospecția și
Patru palme. Cele trei episoade se învârt în jurul unei echipe de filmare care pregătește un lungmetraj intitulat apoteotic Fericirea. Primul e o încercare de cinema direct, à la Nouvelle Vague. O secvență filmată pe ascuns, cu figurație care nu bănuiește nimic, a unor convorbiri telefonice dintre un tânăr rămas singur în seara de revelion și posibili companioni indisponibili.
Cea de-a doua are loc într-o crâșmă obștească, în care echipa de filmare convinge un cârciumar (Mircea Diaconu) să le ofere meniul rezervat celor mai importanți, glumind că producătorul delegat este de fapt un tovarăș procuror. Povestea în cauză conține una dintre cele mai dureroase imagini ale femeii în ceaușism, o Luminița Gheorghiu așa cum nu a mai fost ea văzută, într-o cameră întunecată, implorând în tăcere să fie iertată de soțul gelos și amețit de noii săi prieteni.
În final, ultimul fragment pune în prim-plan revederea a doi oameni, unul torționar al Siguranței, celălalt un ilegalist militant în interbelic, acum decrepiți, figuranți pe platoul de filmare. O revedere neașteptată, catharctică aproape, care e deturnată în
repetate rânduri de către Tatos, până ajunge să dea dovadă de un realism atât de onorabil, încât cineva s-ar putea întreba cum de a fost permisă, în timp ce alte povești de așa-zisă subversivitate la adresa regimului au picat la cenzură.
Un film imens, care în ciuda asperității sale formale, reușește să atingă grațios felul în care singurătatea, deșertăciunea și mai ales acel adevăr cu A mare despre noi, oamenii, poate ieși la iveală pe film. Discrepanța dintre echipa de filmare care croiește ficțiunea și realitatea neliniștii oamenilor e dictată de concept și se întinde pe mai multe planuri. Dacă e ușor (deși, firește, nu e) să punem degetul pe rana pe care o deschide
Secvențe și să vorbim despre măiestria naturaleții sale; când vine vorba despre implicațiile filmului raportat la pânza freatică a realității dincolo de propria sa realitate, lucrurile devin mai complicate.
Nu o să pretind că am nici capacitatea și nici spațiul în acest context de a intra în aceast subiect. Mă voi mulțumi doar să arunc pe masă două chestii și să vă las să meditați la ele în decursul filmului. În primul rând, dacă mergem pe ideea lui Raymond Williams de „whole flow”, sau flux integral, prin care el înțelege natura interconectată și dinamică a culturii ca sistem comprehensiv și interrelațional, care este atunci locul lui Secvențe în țesătura socio-culturală a erei sale?
În al doilea rând, revenind la subservisitate. Jean Baudrillard are un eseu despre filmul
All the President’s Men, cu
Redford și Hoffman în rolurile a doi jurnaliști ce investighează scandalul de la Watergate, pe un scenariu scris de Goldman. În acel text, teoreticianul francez face o apreciere incomodă și spune că implicațiile acestui film subversiv la adresa politicii interne a Statelor Unite ale Americii, mai curând decât să servească drept critică, înalță și mai tare sistemul pentru că îi întărește de fapt pretinsul aer democratic.
În ce măsură e
Secvențe un film subversiv? Nu e oare critica sa deschisă (extrem de rară) la adresa meschinăriilor sociale depuse în oameni în fața unor neajunsuri ale sistemului o eliberare a nevrozei sociale? Nu e oare faptul de a întâlni pe ecran o situație „ca-n viață”, adică ruptă de dimensiunea prescriptiv-ideologică, o ejaculare a frustrării sociale? (Emil Vasilache,
cinepub.ro)
Proiectul CINEPUB UNIVERSAL este finanțat de Centrul Național al Cinematografiei, cu sprijnul Uniunii Cineaștilor din România și Arhivei Naționale de Film.
