Satisfacţiile unui autor consecvent

     Momentul festiv al u­nui premiu aduce cu sine nu numai bucuria tonică a succesului, dar şi gân­duri aşa-zise de bilanţ. Animator cu bogată fil­mografie, Laurenţiu Sîr­bu a primit în toamna aceasta două plăcuţe confirmări ale valorii artei sale. Premiul de regie în cadrul festivalului «Cântarea României» şi premiul Minis­terului învăţământului la Festivalul In­ternational al filmului de la Moscova. Ele răsplătesc calităţile peliculei inti­tulată Fereastra, dar marchează şi un moment de împlinire în evoluţia auto­rului. El este un exemplu al reuşitei prin consecvenţă.
     Preocupat constant de universul co­pilăriei, Laurenţiu Sîrbu şi-a ales în­totdeauna teme care i-au dat prilej să-i sugereze. Ecranizând basme naţionale (Cătălin şi Cătălina) şi universale (Băutura blestemată după Fraţii Grimm) sau realizând filme despre far­mecul jocului (Şotronul, Fereastra), el reuşeşte să intuiască viziunea infan­tilă asupra lumii, să comunice candoa­rea şi fantezia tipice vârstei. Personajele lui sunt descrise din linii graţioase, iar culorile alese au speciala intensitate lumilor mirifice. Preferinţa tematică nu face din Laurenţiu Sîrbu un tipic autor pentru copii. Poveştile lui cinematogra­fice nu au ton povăţuitor, iar grafica sa nu poartă amprenta efortului de acce­sibilitate vizând înţelegerea preşcolară. O însuşire constantă a filmelor sale este tendinţa de stilizare, ce caracterizează nu numai linia desenului, ci şi pe cea dramatică. Cel mai bun exemplu în acest sens este Puiul, ecranizare a povestirii lui Brătescu-Voineşti, a cărei temă putea să sugereze o tratare didac­tică. Ideea sacrificiului matern capătă o formă poematică, metamorfoza culo­rilor sugerează sentimentul morţii. A­luzivă şi stilizată este şi formula filmului Umbra voinicului, care izbuteşte, prin câteva detalii ale imaginii şi coloa­nei sonore, să surprindă specificul fol­clorului maramureşan. Intuirea amănun­tului semnificativ îl ajută pe autor şi la găsirea unui echivalent vizual lumii pro­zei lui Sadoveanu în Noaptea poveşti­lor. Fie că realizează pelicule după me­todele clasice ale desenului animat, fie că aplică procedeul cartoanelor decu­pate, Laurentiu Sîrbu acordă o deose­bită atenţie decorului, care nu rămâne un fundal pasiv al acţiunii, ci intră în relaţie cu personajele. Stilizarea poetică din Baladă este un moment de maxim rafinament. De certă calitate este şi forma pe care o ia în serialul pentru copii, Aventuri submarine, unde su­gerează expresiv transparenţa apelor şi contururile fabuloase ale florei şi faunei ce poluează adâncurile.
     Calităţile plastice ale filmelor sale nu ar fi puse destul în valoare, dacă Sirbu nu ar avea o certă aptitudine pentru arta regiei. Orchestrarea electelor, a­tenţia pentru planul doi şi semnificaţia limpede a mişcării dau viaţă şi vigoare personajelor închipuite din câteva pete de culoare. La fel ca în filmul cu actori, regizorul se străduieşte să stabilească relaţii între eroii săi, să-i facă să co­munice prin gesturi şi priviri. Ei nu sunt dispuşi rigid în prim-plan, ci stră­bat întregul spaţiu sugerat de un cadru, sporind senzaţia de mişcare. Această calitate i-a adus pe bună dreptate pre­miul pentru filmul Fereastra, poate cel mai elocvent exemplu că stilizarea de­senului nu este incompatibilă cu clari­tatea ideilor şi cu dinamismul. Consec­venţa tematică şi preferinţa pentru a­numite mijloace nu au făcut din Laurenţiu Sîrbu autor «monocord», ci au contribuit la conturarea unei perso­nalităţi artistice aparte, de la care se aşteaptă desigur alte fericite momente de împlinire.