Patetismul metaforei

     Zilele filmului din Republica Cuba
     Personalitatea inconfundabilă a cinematografului cubanez a fost confirmată o dată în plus de programul «Zilelor filmului din Republica Cuba». Unitatea tematică a celor cinci pelicule alese, inspirate de lupta pentru libertate socială şi naţională, nu a împietat asupra diversităţii stilistice. Bogăţia mijloacelor dovedeşte că cineaştii revoluţionari stăpânesc formula artei agitatorice, că filmul politic necesită un limbaj nuanţat.
     Subdezvoltarea este una din temele favorite ale autorilor selectaţi. Râul negru (regia Manuel Perez) urmăreşte destinul unui ţăran care, renunţând să lupte de unul singur cu moşierul, se alătură bătăliei furtunoase a revoluţiei. Drumul de la revolta individuală la cea colectivă este analizat atent, dialectic, soluţia finală apare ca inevitabilă. Problema subdezvoltării stă şi în atenţia revoluţiei victorioase din 1959. După cucerirea independenţei, revoluţionarii pătrund în hătişurile junglei pentru a aduce oamenilor ignoranţi din regiunile izolate, cuceririle civilizatiei. ERoul prIn­cipal al filmului învăţătorul (reGia Oc­tavio Cortazar) este un tânăr student care pleacă într-un ţinut mlăştinos pen­tru a participa la campania de alfabeti­zare. Adversităţile naturii şi clima insu­portabilă par eroului mai puţin nocive decât mentalităţile învechite şi prejude­căţile feudale. Realismul impresionant al imaginii participă la elaborarea unei atmosfere neliniştitoare, la momente de cinema în care se simte pulsul clo­cotitor al vieţii.
     Adoptând formula genului de sus­pans, filmul de animaţie Elpidio Val­des (regia Juan Padron) evocă un mo­ment al luptei de eliberare de sub do­minaţia spaniolă. Legendarul erou na­ţional Elpidio Valdes trece prin agitate peripeţii, dând realizatorilor prilejul să valorifice posibilităţile dinamice ale ani­maţiei. Calitatea graficii, rafinamentul scenografic şi montajul alert fac din acest lungmetraj un agreabil film de aventuri.
Inspirat din momentul Revoluţiei din 1959, Supravieţuitorii de Tomas Gu­tierrez Alea adoptă o formulă metafo­rică. Destinul unei familii de moşieri, un agitat «cuib de nobili», marchează simbolic sfârşitul unei lumi anacronice. Preocuparea pentru amănuntul psiho­logic se conciliază cu tonul patetic al acestui regizor militant.
     De o specială factură este şi filmul Recurs la metodă (regia Miguel Littin), traducere cinematografică a cărţii cu acelaşi nume de Alejo Carpentier. Pro­punându-şi să schiţeze «portretul dic­tatorului latino-american în general», scriitorul evidenţiază contrastele ului­toare ale acestei clocotitoare părţi de lume. Personajul marelui magistrat a­pare în film într-o ipostază grotescă, dar caricatura poartă în ea semnificaţii tragice. Represaliile comandate de el sub pretextul nevoii de «civilizare» sunt de o cruzime de neimaginat în acest secol douăzeci, dar nu intimidează lupta celor înfometaţi, aspirând la demnitate. Sfârşitul jalnic al dictatorului devine simbolul unui amurg de lume. Viziu­nea parodică asupra acestui declin poar­tă în ea mesajul tonic al încrederii în vigoarea unei umanităţi care începe să-şi dobândească statutul cuvenit. Încercând să recompună atmosfera de «realitate miraculoasă» a cărţii, Miguel Littin apelează la mijloace cinemato­grafice baroce. Compunând pe toate dimensiunile cadrului, el aglomerează evenimente concrete şi fantasme ale magistratului, suprapune în aceeaşi ima­gine mai multe puncte de vedere asu­pra faptelor. Analiza este temeinică, iar capacitatea regizorului de a concretiza nuanţatele idei ale cărţii, remarcabilă. Ca şi celelalte filme ale «Zilelor» şi Recurs la metodă ilustrează modernitatea limbajului, patetismul acestui tânăr cinematograf.