REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​Pagini de istorie, pagini de antologie (1)


     Ștafeta generațiilor de eroi
     Întoarce-te și mai privește o dată
     Tema copilului în care se trezește ura declarată și forța de a protesta anarhic împotriva nedreptății și care, maturizându-se parcă precipitat, se angajează apoi conștient în lupta alături de comuniști, beneficiază în filmul lui Dumitru Carabăț și Dinu Tănase Întoarce-te și mai privește o dată de o dublă orchestrație. De o dublă susținere în imagine ce argumentează „ștafeta generațiilor” implicate în transformarea lumii. Căci, în fond, povestea la care asistăm repetă pe cea a trezirii conștiinței de clasă, cu ani în urmă, a altui personaj, utecistul Ion venit în misiune pentru a organiza greva tăbăcarilor exploatați și a contracara manevrele cele mai periculoase ale legionarilor în ascensiune.
     Filmul este, până la un punct, portretul acestui tânăr ilegalist cu un înalt simț al demnității de clasa și individuale, cu o înaltă educație revoluționară, cu o voință de fier în a-și duce la capăt misiunea. Portretul e realizat „în direct”, prin acțiunile eroului apoi prin acea răsfrângere într-un urmaș și prin procedeul contrastului. Pentru a fixa un om și opțiunea lui scenaristul Dumitru Carabăț și regizorul Dinu Tănase realizează cu talent o frescă realista a unei mahalale dintr-un oraș de provincie în România anilor ’40. O lume de periferie morală — lumpeni ce se agită între bâlci și cârciumă, falși prinți circulând în saloane de strălucire țipătoare. Saloanele propice corupției și șantajului unde se pun la cale actele de intimidare și huliganism ale legionarilor, foarte sugestiv reconstituite în imagine (operator: Doru Mitran). Imagine ce devine mai gravă, mai sobră, de un realism mai direct și mai aspru (fără a-și refuza cu totul un anume lirism) în scenele care ilustrează, prin contrast, cealaltă lume, lumea muncitorilor dintre care se disting membrii mișcării comuniste antinaziste care acționează discret și eficace. Remarcabilă în film e subtila îmbinare a ficțiunii cu documentarul („citate” din jurnalul sonor) și cu secvențe realizate în stil documentar.
     Ca și în filmele precedente, Dinu Tănase se recomandă ca un regizor cu o justă intuiție a unor buni interpreți și un fin îndrumător al actorilor. Alegerea lui Valentin Voicilă, pe atunci un tânăr actor-student, cu un chip și o carură expresivă, cu vocația unui joc simplu și interiorizat, de o tensiune specială — în acest personaj de tânăr luptător — ni s-a părut excelentă. Ca și apelul la Ion Pavlescu, Maria Hirșman, Zaharia Volbea, Radu Vaida (actori mai puțin utilizați în film) pentru a sugera fauna unui timp și unui spațiu, ca și buna colaborare cu Vasile NițuIescu, Victor Ștrengaru, și cu regretatul Constantin Rauțchi.
     O creație remarcabila realizează marele actor Ștefan Iordache, în rolul detestabilului legionar Mială.
     Natalia Stancu
 
     Ei sunt modelele în înțelesul cel mai propriu al cuvântului
     Să mori rănit din dragoste de viață
     I se spune Neagoe. Foarte probabil, nu acesta i-e numele adevărat. Este un tovarăș important în „mișcare”, din moment ce toți cei aflați „afară”, în ilegalitate, dar în libertate. Își concentrează forțele pentru a-i înlesni evadarea.
     Pentru acest om, pe care nu-l cunoaște și pe care nu-l va întâlni niciodată, Horațiu (Claudiu Bleonț) se lasă sechestrat de bunăvoie într-o mansardă, unde zile în șir va studia terenul și va concepe ingeniosul plan al evadării cu vagonetul minier. Pentru acest om își risca viața și Horațiu și Sarca (Gheorghe Visu) — fostul acrobat de circ, singurul capabil să „zboare” cu vagonetul.
Pe acest Neagoe (Andrei Codarcea) noi, spectatorii, l-am văzut în momentul arestării la razia din port. Aliniați pe câteva rânduri, docherii sunt trecuți în revistă. Cel care-i sfredelește cu privirea este temutul comisar al Siguranței, Mironescu (Marcel Iureș) un as at meseriei — cinic, inteligență malefică.
     O mustață dezlipită, o cipilică trasă de pe frunte și brusc, în fața comisarului — destins într-un rânjet victorios — apare cel căutat probabil de multă vreme — numitul Neagoe.
     Schimb de priviri, a căror încărcătura și intensitate numai cinematograful le poate prinde în câteva secunde. Fața-n față, doi ași din tabere adverse. Pentru Neagoe nu există dubiu și nici cale de mijloc. El nu e singur. EI e o veriga într-un șir din ce în ce mai puternic. Chiar torturat, nu va mărturisi nimic. Cu prețul vieții, Tovarășii vor continua lupta... Fața lui exprimă hotărârea, dârzenia, un patos tragic, liniștea și demnitatea unui destin asumat. Părea că, iată, actorul care cu urmă interpretase roluri de tânăr comunist în multe filme (un fel de Horațiu și Sarca ai altor ani), și-a dus personajul simbol prin timp,  aducându-l la maturitate. Personajul Neagoe nu are replici. Singurul care-i adresează câteva vorbe (și acelea printre dinți) e lăcătușul care vine să repare vagonetele la mina (Petre Tanasievici) și care îi dă o țigară, îl pune la curent cu planul... Aflăm apoi, odată cu Horațiu, de Ia „omul de legătură” (Virgil Andriescu) că „tovarășul important a ajuns unde trebuie”.
     Neagoe, omul de legătură, lăcătușul, ca și personajul despre care doar se vorbește (tatăl lui Horațiu, profesorul Baltazar Câmpeanu zis Harold Lloyd, „omorât cu doi ani în urma în bătăi la Siguranța”) sunt tot atâtea ipostaze ale aceluiași personaj emblematic: comunistul în ilegalitate. Ei, acești comuniști, dau sens și valabilitate acțiunilor de prim plan ale filmului, datorită lor — mulți anonimi, puternici — acțiunile unor tineri ca Horațiu și Sarca vor fi concertate, din gesturi exaltate, romantice, se vor transforma în acțiuni luptă, de revoluționare.
     Filmul este al lui Sarca și Horațiu, al celor ce preiau ștafeta. Și odată cu ea, parola nerostită: „Cu prețul vieții!” Pentru ei, pentru acești adolescenți romantici, comuniști ca Neagoe și profesorul Câmpeanu sunt mai mult decât niște „legături superioare”. Sunt „modele” în cel mai propriu înțeles al cuvântului.
     Printre alte multe (semnalate) merite ale filmului Să mori rănit din dragoste de viață scenariul: Anghel Mora, regia, Mircea Veroiu) se numără și acesta: de a fi făcut viabil un personaj nu o dată, în alte filme, schematic: de a fi impus fără vorbe, din câteva apariții, de rol secundar, un destin patetic, un portret cu forța de efigie: un comunist adevărat.
      Roxana Pană
 
     Istoria și podul cu porumbei
     Zidul
     Unic moment istoric: pregătirea actului revoluționar de eliberare a țării și sute de căi artistice de a-l exprima. Zidul lui Dumitru Carabăț și Constantin Văeni e ceea ce numim „un film de cameră”. La propriu și la figurat. Aduce istoria în podul unei case. Lupta împotriva fascismului, la scara trei pe patru metri pătrați. Oceanul, într-o picătură. Temperatura tinereții si a curajului revoluționat condensată într-un personaj zidit într-o încăpere, timp de doi ani și jumătate, ca să tipărească ziarul ilegal „România liberă”, un băiat, o tiparniță, un acoperiș cu porumbei o munca — ore și ore, mii de ore fără altă „destindere” decât muzica sirenelor de alarmă. Fără altă finalitate decât aceea ca zării să găsească ziarul gata de a lua calea inimii și conștiințelor a milioane de oameni, îndemnând la acțiune. Acțiunea revoluționară concretizată în file de adevăr răspândite în masă. Poate exista misiune mai nobilă? Poate exista profesie căreia să i te dedici cu mai multă pasiune? Fără o singura frază șablon, tânărul își servește patria. Tânărul comunist — idealul. Există ambiție mai fericit împlinită pentru un scenarist, pentru un regizor, pentru un interpret, pentru un film despre eroism, decât aceea că, dispensându-se de cuvinte-declarații, să te convingă, emoționeze, zguduie numai prin fapt devenit fapt cinematografic? Prin imaginea vie, particulară și nu prin abstracții și generalități. O imagine care sugerează conceptul, îl conține, dar pe calea ei specifică. Artistică.
     Exemplu: după miile de ore de claustrare voită, tânărul poate ieși, în sfârșit, în stradă. E soare. e pace... pace... Dar un glonț întârziat îl răpune. De pe acoperișul casei-colivie porumbeii își iau zborul către înalt. Simplu, semnificativ, zguduitor. Un interpret — Gabriel Oseciuc — al cărui debut n-a fost doar confirmarea unui talent autentic, ci și confirmarea unei maturități artistice deosebite.
     Alice Mănoiu
(Cinema nr. 1, ianuarie 1986)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alice manoiu, intoarce-te si mai priveste o data, natalia stancu, roxana pana, sa mori ranit din dragoste de viata film, zidul film

Opinii: