Animaţia noastră la Zagreb

Filmul românesc a fost prezent în cadrul «Zilelor culturii româneşti in R.S.F. lugo­slavia» prin Clipa (programat la Gala de la Centrul cultural din Belgrad, în prezenţa unei delegaţii formate din regizorul Gheor­ghe Vitanidis şi actriţa Violeta Andrei), prin Doctorul Poenaru şi Ediţie specială. De asemeni prin câteva scurtmetraje şi filme de desen animat la Belgrad, la Liu­bliana, Zagreb, la Pristina, Kranj sau Zren­janin, «publicul a salutat cu căldură» — cum scrie «Borba», realizările româneşti de prestigiu.
O revelatoare confruntare a filmului ro­mânesc cu tradiţia iugoslavă în «cadrul zilelor culturii româneşti» în ţara prietenă, s-a dovedit a fi seara de filme de animaţie organizată la Liubliana şi mai ales la Clubul «Mose Pijade» din Zagreb. Adică — oraşul care, se ştie, a dat una din cele mai impor­tante şcoli de animaţie din lume. Primirea făcută animaţiei româneşti a fost cea acor­dată unei creaţii autentice, de constant prestigiu. «Vecinii noştri români au o ani­maţie care e foarte cunoscută în lume» s-a spus cu acest prilej, vorbindu-se despre «un film care s-a ridicat la nivel european şi mondial în acelaşi timp cu animaţia iugo­slavă şi care a reuşit să-şi păstreze renu­mele şi să favorizeze apariţia câtorva gene­raţii de animatori talentaţi». Prestigiul domeniului, «producţia destul de mare şi var­iată», a stimulat discursul istoric, începând de la primele încercări şi sfârşind cu lucră­rile ultimilor ani.
Oraşul în care Dušan Vukotić a realizat celebrele sale pelicule şi a format o întrea­gă pleiadă de cineaşti ai animaţiei, oraşul în care a lucrat Mimica, F. Burek, N. Koste­lić si A. Zaninović şi nu în cele din urmă Vlado Kristl, a făcut o caldă primire perso­nalităţii şi artei lui lon Popescu Gopo şi lucrărilor sale «opere clasice ale animaţiei», cum au fost numite, Ecce homo şi Trei mere, incluse în selecţie.
«În aceste filme, Gopo s-a angajat în mo­dul său cunoscut — scrie Vjesnik. — Idei importante despre omul contemporan şi traumatismele pe care le suportă, mereu pe tonul unui persiflaj spiritual, printr-un lim­baj modern al animaţiei, care este clar şi accesibil tuturora. Nu trebuie să uităm această claritate a lui Gopo, această soli­ditate a povestirii sale dramatice, această scriitură clară şi inteligentă pe care am găsit-o, desigur, în plină strălucire, în fil­mele văzute»...
Cu interes explicabil a fost primit şi fil­mul Cale lungă al lui Adrian Petringenaru, «lucrat într-o grafică foarte bine precizată stilistic», desenat, printr-o linie fină şi vioaie, printr-un desen bine animat —aproa­pe de animaţia totală».
Şi celelalte şapte filme ale selecţiei — printre care Formica lui Matty Aslan, re­marcată pentru acurateţea şi tonul direct, Ţepi al lui Horia Ştefănescu, apreciat pentru individualitate plastică şi concepţie, filmele lui lon Truică, ş.a.m.d. au fost supuse unei analize riguroase, criticul Mira Boglit, apreciind totodată calitatea ilustraţiei lor muzicale.
Reprezentative pentru adevăratele per­formanţe ale animaţiei româneşti la ora actuală au fost considerate: Icar de Mihai Bădică şi Galaxia lui Sabin Bălaşa, în care «vechea temă a apariţiei vieţii şi omului pe pământ şi în univers e prezen­tată într-o viziune pIastică interesantă şi modernă».
«Ceea ce am văzut — încheia semnifica­tiv ziarul Vjesnik — a arătat că filmul românesc de desen animat doreşte să-şi păstreze locul cucerit pe scara animaţiei mondiale».
Concluzie semnificativă şi stimulatoare.