Cel dintâi mesaj de pace al animației românești a fost transmis în lume de omulețul lui
Gopo. În urmă cu trei decenii, când arta a opta lupta încă din răsputeri să iasă din zodia zoomorfismului duios, emblematicul nostru erou cu o floare în mâna hotăra să poarte pe umerii săi fragili destinul planetei și impunea un nou protagonist în desenul animat: Omul. Faimosul personaj călătorea vijelios în trecutul și viitorul umanității pentru a răspunde, în felul său optimist, întrebărilor neliniștite ale prezentului. Dovedind prin toate peripețiile lui că „nimic omenesc nu îi e străin”, el sugera, mai în gluma mai în serios, soluții pentru problemele-cheie ale lumii contemporane și mai ales pentru însăși problema existenței sale” pacea. Film după film, festival după festival, omulețul iscoditor și tandru a pledat pentru izbânzile spiritului uman în slujba și nu împotriva semenilor. Victorios la Cannes și în alte competiții internaționale, el a devenit simbolul animației românești.
Nu se putea deci ca acest deschizător de drum să lipsească din grupajul de filme
Anima pentru pace, prezentat la Festivalul internațional de la Leipzig și cuprinzând câteva din cele mai izbutite pelicule realizate în România pe aceasta tema. Imaginea din
Homo sapiens a omulețului oprit la timp dintr-un joc periculos cu o bombă, a inițiat tradiția unor îngândurate glume animate care exorcizează o spaimă făcând să bată la fel inimile de pe toate continentele: spaima de ton război nuclear.
Dacă Gopo își formulează avertismentul împotriva unui conflict nuclear pe ton umoristic,
Ion Truică alege registrul gravitații în
Hiroshima. Nici nu putea să facă altfel evocând tragedia orașului nipon nimicit de bomba lansată în august 1945. Cu rafinament plastic și cu rigoare regizorală, autorul sugerează că sfârșitul unui război prin măcelul de la Hiroshima a însemnat; de fapt, începutul unui alt război, mult mai pustiitor, gata să se declanșeze în orice moment.
Lecția istoriei cu asprele ei învățăminte inspiră și neliniștitorul
Să nu uităm semnat de
Olimp Vărășteanu. Meditație asupra memoriei ca gest de conștiință, filmul vorbește despre un alt inamic al păcii zilelor noastre: neofascismul. Amintirile chinuitoare sunt redeșteptate pentru a zadarnici renașterea acelui spirit agresiv.
Despre puterea rațiunii de a învinge „somnul care zămislește monștri” depun mărturie și imaginile de mare dramatism plastic ale filmelor de animație realizate de
Sabin Bălașa prin tehnica picturii sub aparat. Prezent în grupaj cu două dintre ele,
Întoarcere în viitor și
Exodul spre lumină, pictorul-animator plasează nucleul dramaturgic în jurul conflictului creație-distrugere. Omul-constructor reușește în peliculele sale să-l biruie pe omul-războinic. „Dar cu ce preț” este întrebarea purtând tâlcul șuvoiului imagistic cu acute trimiteri în prezentul amenințat de o gigantică înfruntare de forțe. Pe calea parabolei abordează această tema și
Adrian Petringenaru în
Principiul lanului. Metafora grafică este soluția exprimării încrederii în capacitatea omului de a-și domina instinctele agresive. Originala aducere la zi a sensurilor pic turti lui Pieter Bruegel care este
Micul toboșar de
Virgil Mocanu se călăuzește după ideea generoasă a neutralizării tendințelor, războinicele, prin candoarea copilăriei. Ingenuitatea infantilă biruitoare asupra brutalității armelor este și speranța exprimată în
Bicicletele de
Victor Antonescu, ce semnalizează pericolul uriașului arsenal militar al timpurilor moderne.
Eroul și spectatorul preferat al animației, copilul, nu este lăsat în afara acestui subiect care însuflețește din ce în ce mai obsedant gândurile și aspirațiile adulților: pacea lumii. Filmele care sunt direct adresate publicului aflat la vârsta candorii nu abordează însă tonul îngrijorat al parabolelor anti-războinice, ci încearcă, apelând la „note” din registrul duioșiei, să deștepte privitorilor de-o șchioapă dragoste pentru planeta pe care trăim.
Să ne jucăm de-a Terra este titlul unei atașante pelicule pe care
Liana Petruțiu o dedica prieteniei dintre „toți copiii Pământului” ca pavăză a păcii. Apelul către cel mai mici apărători seninătății zilelor noastre răzbate convingător și din lirica
Baladă pentru mărgica albastră a
Luminiței Cazacu. Poezia miniaturalului înlesnește accesul ideii în universul infantil. Pământul văzut ca o mărgică albastră cere parcă protecția și gestul tandru al mâinii de copil. Este o imagine care vorbește despre farmecul vieții tihnite pe care o merită agitată noastră planeta. O stare de pace la care aspiră și protagoniștii filmului
Vijelia de Dinu Petrescu prezentat în concursul festivalului de la Leipzig. Povestea împrietenirii unui băiat singur cu un mânz rătăcit — înfrățire care vindecă spaimele izvorâte din dezlănțuirea naturii — devine un apel adresat celor maturi, datori să apere seninătatea lumii copilăriei.
lata numai câteva dintre filmele prin care animatorii noștri înnobilează preocupările unei arte socotită, prin prejudecată, o regie a divertismentului cinematografic. Câteva pelicule românești având în comun sinceritatea credinței în puterea oamenilor de a-și învinge divergențele și de a-și salva planeta, anume omenie și căldura pledoariei melioriste sunt însușirile de căpătâi ale mesajului de pace trimis de animația noastră lumii. Nu întâmplător emblema ei este veselul prietenosul omuleț călătorind înspre lumi cunoscute și necunoscute cu o floare în mână.
