REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Principiul lanului (1979)

The Field Principle

7 min. 50 sec. - Film de animație Scurtmetraj - AG -

Sinopsis :

Pe o piramidă drumul pare să meargă în sus. Pe măsură ce oamenii cred că urcă, drumul se îngustează, drumeţii se înghesuie, se calcă unii pe alţii, se strivesc, iar cei puţini care ajung sus descoperă că dorita culme e un vârf, adică un punct, care ca orice punct n-are dimensiuni.

Regie: Adrian Petringenaru

Scenariu: Adrian Petringenaru

Actori Principali:


Galerie Foto:

  • Principiul lanului (1979)

Vezi toată galeria

Distribuție:

Vezi tot genericul

Producători

Studioul  „Animafilm”

Distribuitori

Româniafilm

Trivia

  • Film prezentat la Festivalul de la Annecy 1979.
Opinia criticului
"Filmul prezentat la Annecy se numeşte Principiul lanului. Este (cum spune un critic francez) „o bună definiţie geometrică a neînţelegerii între oameni”. Ideea vine de la Brâncuşi. „Pasărea măiastră”, zice el, trebuie să privească în sus, vertical. Marea pacoste a omenirii este (zice tot el) piramida, direcţia oblică, pe linie piezişe. Drumul pe piramidă pare a merge în sus. În realitate nu merge nicăieri. Căci pe măsură ce oamenii cred că „înaintează”, că merg în acel fals „sus”, drumul se îngustează, drumeţii se înghesuie, se calcă unii pe alţii, se strivesc, iar puţinii care ajung „sus”, descoperă că dorita culme e un vârf, adică un punct, care ca orice punct n-are dimensiuni. Cum s-ar zice: nimic. Această idee este un prototip de pictură abstractă de mare clasă. Abstracţioniştii zic că ei pictează două lucruri cosmosul şi forul interior sufletesc. Într-adevăr, linie înseamnă direcţie, adică drum, mişcare, intenţie, năzuinţă, gând. În filmul lui Petringenaru mii de oameni se îmbulzesc pe liniile oblice ale piramidei. Drum spre nimic... Dar drumeţii se vor răscula. Vor dărâma piramidele, şoselele, iar muchiile lor se vor îndrepta. Aceste Iinii se vor face iarăşi verticale, ca nişte spice de grâu. Personajele, în contrast cu puritatea geometrică a decorului, a cosmicei ambianţe (cer, sol, verticale spre infinit) — sunt lucrate foarte academic, foarte pictural. Personajele sunt fiinţe statuare, atletice şi (aceasta e încă o noutate adusă de autor)... transparente, mai exact, uşor transparente. Cum? Desenele au fost, desigur, făcute pe hârtie de calc. Dar nu au mai fost transpuse pe celuloid, şi nici colorate cu guaşe, şi nici conturate cu tuş (cum se face de obicei), ci au fost transpuse şi ele tot pe hârtie de calc; tot fără conture de tuş. Colorarea s-a făcut cu creioane, iar imaginile diferit colorate au fost suprapuse una alteia (uneori câte 4 şi 5 foi). Asta va da şi transparenţă şi relief tuturor celor peste zece mii de imagini în mişcare. Procedeu inedit în animaţie. Pentru care a trebuit să se constituie o echipă specială, compusă din pictori proveniţi de la Facultatea de arte plastice, care au prestat acest efort de tip pictură clasică (Geta Sion, Flori Luceica, Marlena Szabo). Bineînţeles, pentru animaţie s-a folosit un vechi animator al studioului Valentin Baciu." (D.I. Suchianu, România literară nr. 36, 4 septembrie 1980)

Principiul lanului (1979) - Photo