Cunoscut pentru pasiunea sa de a ecraniza piese de rezistență ale literaturii noastre, Mircea Veroiu și-a ales acum ca sursă de inspirație un roman al rezistenței. Jocul de cuvinte vrea să precizeze natura volumului de la care s-a pornit, „Al doilea mesager” de Bujor Nedelcovici, scris în 1982, refuzat de două edituri din România și publicat în 1985 la „Albin Michel” la Paris. Putemicul mesaj antitotalitar al cărții i-a adus succesul de critică dar și Premiul libertății acordat de Penclub. Destinul ei cinematografic a fost decis, probabil, și de întâmplare, că atât Bujor Nedelcovici cât și Mircea Veroiu s-au autoexilat aproape în același timp în Franța, dar mai ales de pasiunea lor comună de a medita asupra relației dintre artist și putere. Sigur, fără miracolul decembrist din '89, visul lor de a vedea romanul ecranizat și încă în România, ar fi rămas o utopie.
Scurtul istoric al nașterii acestui film sugerează că atât pentru romancier cât și pentru regizor, Somnul insulei este expresia unei experiențe personale. Celebrul adagiu „Doamna Bovary sunt eu” poate fi invocat în acest caz pentm că vocea auctorială capătă accente autentice de suferință descinse din biografia unui scriitor și a unui cineast care au creat într-o societate totalitară și aberantă. Dacă tirania de pe imaginara insulă Victoria are metode mai rafinate de îngenunchere a conștiințelor decât România ceaușistă este pentru că acest film aparținând genului political fiction încearcă să ne avertizeze că o lume a suspiciunii și teroarei poate arăta altfel și poate apărea oricând, chiar și în viitor.
Romanul nu și-ar fi putut găsi un mai inspirat traducător în imagini decât Mircea Veroiu. Cunoscuta lui grijă pentru calitatea vizuală, pentru picturalitatea fiecărui cadru, asigură în Somnul insulei succesul unui curajos demers: stilizarea ororii. Cum publicul a devenit, cred, destul de indiferent față de reprezentările realiste și naturaliste ale aberațiilor comunismului românesc, soluția este binevenită. Cu atât mai mult cu cât pelicula nu este numai o reflecție asupra trecutului: ea meditează asupra puterii individului de a rezista în fața presiunilor puterii, în general. Să sperăm că filmul marchează întoarcerea definitivă a lui Mircea Veroiu acasă, o întoarcere mai fericită decât a dilematicului erou revenit pe insula somnoroasă.
