Atractivitatea desenului animat se bizuie, în general, pe farmecul tonic al gagului, pe registrul veseliei. Realizatorii care nu folosesc acest atuu îşi îndreaptă atenţia înspre tonul poetic sau grav pus în slujba filmului-parabolă, al metaforei filosofice şi simbolului plastic. Între aceste atitudini extreme există, desigur, şi nuanţe, favorizând apariţia unor autori cu un profil original. Printre ei se numără şi
Laurenţiu Sîrbu care, deşi aparţine mai degrabă curentului poetic, îşi alege mijloace grafice care sunt deobicei utilizate în filmul de gag şi anume linia sumară, metamorfoza rapidă şi dramaturgia eliptică. Acestor însuşiri ale stilului său li se adaugă şi o constantă tematică, regizorul inspirându-se întotdeauna din universul copilăriei, privit întotdeauna din unghiul confruntării a două viziuni asupra ei, cea adultă şi cea infantilă.
Noul său film intitulat
Jocuri si jocuri continuă într-un fel preocupările din
Fereastra, premiat anul trecut la Festivalul Internaţional de la Moscova. Şi aici Laurenţiu Sârbu ilustrează fantezia nemărginită a copiilor, puterea imaginaţiei lor de a da lumii noi dimensiuni şi culori. Cu ajutorul unor obiecte banale, jocurile infantile prilejuiesc palpitante călătorii în spaţiu şi timp, închipuie întâmplări şi personaje de pe tărâmuri mirifice. Aluziv dar limpede este momente, filmul pledând pentru nevoia de protejare a purităţii, pentru încurajarea fanteziei infantile. Între realitatea celor maturi şi cea percepută de copii se produce un transfer permanent de gânduri şi sentimente, modificând conştiintele în ambele sensuri. Regizorul sugerează încrederea sa în autenticitatea acestei comunicări, în putinţa ei de a schimba în bine imaginea lumii. Ca şi
Fereastra, filmul
Jocuri şi jocuri ilustrează excelentele posibilităţi grafice ale lui Laurenţiu Sîrbu. Expresivitatea liniei, acurateţea punerii în pagină şi armonia stilizării sunt câteva dintre aceste calităţi. Lăudabil este felul în care regizorul reuşeşte să le pună în slujba mişcării, principiu bază al animaţiei. Deşi concepute din câteva linii, personajele lui au gesturi de caldă intimitate, amănuntele fizionomiei explicându-le, într-un fel, farmecul. Culoarea participă şi ea la zugrăvirea lumii cuceritoare a imaginaţiei, metamorfozele cromatice desfăşurându-se mai fastuos ca niciodată. O inspirată ilustraţie muzicală (semnată George Copaci) completează, cu vag stilizate cântece pentru copii, atmosfera acestui film dedicat purităţii. Rămânând credincios temei sale preferate, regizorul îi găseşte noi nuanţe şi posibilităţi plastice. De data aceasta, marele lui merit este acela al familiarităţii cu fantezia, al comunicării unui sentiment de accesibilitate în faţa unei lumi mirifice.